Razie de amploare în localitatea Cujmir din Mehedinți

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-09-2024

Actualizat: 27-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii din Mehedinţi au executat, vineri dimineaţa, o acţiune cu efective mărite pe raza localităţii Cujmir pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, potrivit Agerpres.

Potrivit IPJ Mehedinţi, scopul activităţilor îl reprezintă prevenirea şi combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, dar şi depistarea participanţilor la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

"Echipele mixte, formate din poliţişti de la ordine publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, rutieră, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează controale asupra autovehiculelor, dar şi verificări în baruri şi localuri publice. Astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare, în întreg judeţul Mehedinţi, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pentru toţi cetăţenii", informează IPJ Mehedinţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri