Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răzvan Burleanu a RĂBUFNIT! Critici DURE împotriva lui Ludovic Orban și Florin Cîțu: 'Ministrul de Finanțe va înțelege că FRF nu e o instituție publică!'

Ziua de Constanta
Razvan Burleanu

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a lansat un atac la adresa Guvernului. Vizați au fost Florin Cîțu, după ce ministrul de Finanțe a demarat un control ANAF la Federație, și Ludovic Orban, care nu a invitat nicio legendă stelistă la inaugurarea arenei Steaua.

„Să vorbim și despre controlul ANAF de la FRF. A trebuit să dau timpul în urmă. Încă din 2014, Federația a implementat toate principiile de bună guvernanță. Am devenit un exemplu în regiune. Am pus tot la dispoziție și așa vom face și de acum înainte. Am trecut prin toate controalele. Dacă Ministerul de Finanțe și-ar fi digitalizat serviciile, nici n-ar fi fost nevoie astăzi de un control. Sunt și părți bune după aceste verificări.

Ministrul de Finanțe va înțelege că FRF nu e o instituție publică, așa cum tot a insistat în numeroase rânduri, punând Federația la un loc cu primării sau consilii județene. Se va vedea care e contribuția Federației la FRF. În 2019, FRF a contribuit cu nu mai puțin de 13 milioane de lei. Am primit 0 lei sprijin înapoi. Totodată, indirect, fotbalul românesc contribuie la bugetul de stat cu 750 de milioane de euro anual, conform unui studiu al Uniunii Europene.

Citește și: Dan Petrescu, primele explicații despre plecarea de la CFR Cluj: 'Nici nu am fost demis, nici nu mi-am dat demisia'

Am văzut că Ministrul de Finanțe are un apetit pentru televiziunile care nu își plătesc taxele. Prin urmare, voi folosi acest prilej, care e un context mult mai bun decât o scrisoare oficială, de a-i solicita public Ministrului de Finanțe să includă sportul în Planul Național de Relansare și Reziliență.

În 2018, Industria Sportului a contribuit cu peste 2,12 % la Produsul Intern Brut al Uniunii Europene, în contextul în care agricultura a contribuit cu doar 1,1%. Rata de angajare în sport, în Uniunea Europeană, este de 2,7%. În România e de doar 1%. Asta înseamnă că avem un mare potențial”, a declarat Burleanu într-o conferință de presă.

Citește și: Ben Oni Ardelean a fost CONFIRMAT cu Covid-19 și este internat la spital: 'M-am protejat, însă inevitabilul s-a produs!'

Și Ludovic Orban a fost vizat!

Stadionul Steaua a fost inaugurat săptămâna aceasta. Premierul Ludovic Orban, alături de Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-au numărat printre cei prezenți la eveniment. Răzvan Burleanu a acuzat Guvernul că nu a invitat nicio legendă a clubului.

Răzvan Burleanu: „Suntem mult mai serioși decât cei care au organizat acest eveniment. Nu îmi vine să cred că nu au chemat niciun stelist. Eu am crezut că au învățat din greșeala pe care eu, alături de colegii mei, am făcut-o la tragerea la sorți, de la Romexpo, când nu l-am invitat pe Gică Hagi. Se pare că nu au învățat. La un asemenea eveniment, ar fi trebuit să fie prezenți cei care au produs performanțe pentru Steaua. Și mulți, din fericire, sunt în viață!”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.