Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răzvan Burleanu anunţă că selecţionerul Cosmin Contra devine vicepreşedinte al Comisiei Tehnice în locul lui Ionuţ Badea

www.prosport.ro
Cosmin Contra

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că selecţionerul Cosmin Contra va fi vicepreşedinte al Comisiei Tehnie în locul lui Ionuţ Badea. "La propunerea preşedintelui Comisiei Tehnice, Mihai Stoichiţă, Cosmin Contra devine vicepreşedinte al Comisiei Tehnice în locul lui Ionuţ Badea", a declarat Burleanu.

Întrebat dacă acesta va avea drept de vot în cazul în care se va pune în discuţie demiterea selecţionerului, Burleanu a răspuns: "Să nu discutăm aşa departe, va fi membru cu drept de vot, dar în această situaţie statutul nu-ţi permite să votezi când este vorba de propria persoană. Motivul pe care ni l-am dorit să-l avem în Comisia Tehnică este acela de întări relaţia dintre naţionale şi prima reprezentativă şi este de salutat acest efort al lui Contra de a se alătura Comisiei Tehnice".

Răzvan Burleanu a vorbit şi despre posibilitatea ca fostul internaţional Cristian Chivu să se alăture echipei de la FRF: "Doar Cosmin Contra şi Cristi Chivu pot spune asta. Cu Bogdan Lobonţ a reuşit. Cred că sunt discuţii, dar Cosmin Contra este mult mai în măsură să răspundă. Şi venirea lui Adi Mutu considerăm că este un câştig, deja s-a integrat foarte puternic. Nu e vorba de venit în echipa mea sau a altcuiva, pur şi simplu e vorba de ceea ce facem cu fotbalul din România. Şi vrem să-l creştem".

Burleanu a precizat că din sezonul viitor s-a întărit principiul prin care un club cu datorii la bugetul de stat nu-şi va mai lua licenţa pentru Liga I: "S-a prezentat raportul de audit în ceea ce priveşte analiza financiară a cluburilor de Liga I şi am întărit un principiu care se va aplica din primăvara anului viitor şi din viitorul sezon în ceea ce priveşte controlul datoriilor cluburilor din Liga I către stat. Dacă vei avea datorii la bugetul de stat, nu-ţi vei lua licenţa pentru a evolua la nivelul Ligii I. Şi la nivelul Ligii a II- a am aplicat un sistem de monitorizare financiară, astfel încât ca în doi ani de zile să nu mai avem cluburi aflate în insolvenţă la nivelul Ligii I. Am discutat şi despre constituirea comisiei de fotbal profesionist, în această comisie urmând să fie incluse elementele care face referie la fotbalul profesionist". Declaraţiile lui Burleanu au fost făcute, luni, după şedinţa Comitetului Executiv al FRF, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.