DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Răzvan Burleanu, răspuns dur pentru contestatari: Ce a transmis Stelei

razvan burleanu

Într-un interviu pe youtube pentru contul oficial al FRF, Răzvan Burleanu a abordat două probleme importante: situația președinției sale, contestată de unii oameni de fotbal, și cum se va decide contestația Stelei, în cazul titlului câștigat de Viitorul.

"E foarte ușor să-i soliciți unei persoane să-și dea demisia. Eu le propun tuturor care cer asta să-și asume o funcție publică și vor vedea că nu-i chiar așa ușor. Cei care nu înțeleg cu ce se ocupă FRF îi invit să vină alături de mine să petreacă 24h sau o săptămână întreagă. Abia atunci vor vedea despre ce e vorba într-o instituție", a declarat Burleanu la FRF TV.

Burleanu a vorbit și despre Comitetul Executiv care va avea loc pe 26 mai, după ce FCSB a contestat campionatul câștigat de Viitorul. "Îmi doresc ca toate părțile implicate să-și prezinte situația. Domnul Argăseală nu va avea drept de vot pentru că e o situație care-l privește în mod direct. Știm cu toții că dânsul e în Comitetul Executiv, iar asta înseamnă că nu e normal să voteze", a adăugat Burleanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.