Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răzvan Cuc avansează teoria unui plan ascuns al lui Cătălin Drulă pentru Metrorex

romaniatv.net
metrorex

Fost ministru  al Transporturilor, senatorul Răzvan Cuc (PSD) a declarat pentru jurnalul.ro că actualul ministru Cătălin Drulă ar vrea să împingă Metrorex în insolvență pentru ca, ulterior, să poată externaliza diverse servicii astfel încât anumite firme să facă bani:

  • „Prețul unei călătorii cu metroul care să acopere cheltuielile de exploatare ar trebui să fie de circa 10 lei, adică de 4 ori mai mare decât plătesc acum călătorii, și aceasta în condiții normale de trafic. Asta înseamnă un număr mult mai mare de călători față de ceea ce înregistrează astăzi metroul din cauza pandemiei”
  • „Reducerea unor cheltuieli se va face prin reducerea numărului de personal. Deja se lucrează la o nouă schemă de personal care va aduce, cu siguranță, și disponibilizări. Totuși, trebuie spus că la ora aceasta schema de personal a metroului are un minus de 300 de persoane. La noua schemă se lucrează într-o secretomanie totală, nu sunt consultate sindicatele, cum ar fi normal. La nivelul salariaților este o tensiune în creștere și nu este exclus să asistăm la o nouă grevă.  Mie îmi lasă senzația că ministrul Drulă exact asta urmărește pentru a putea apoi să iasă public și să arate cu degetul spre angajați”
  • „De fapt, în opinia mea, văzând ceea ce face ministrul Drulă, cred totul face parte dintr-un plan prin care se dorește împingerea în insolvență a Metrorex (...) Ca să câștige niște firme foarte mulți bani. Generarea artificială a unor probleme la metrou va duce la tensionarea foarte mult a situației economice. Se va demonstra astfel că metroul bucureștean nu mai poate fi gestionat în actuala formă. Soluția salvatoare a ministrului Drulă va fi externalizarea unor servicii și concesionarea lor unor firme (...) Primul efect va fi scumpirea accelerată a călătoriei cu metroul. După cum spuneam mai devreme, numai acum prețul real ar fi de patru ori mai mare decât cel plătit de călători, vă dați seama la ce scumpire ne-am putea aștepta în această situație”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.