Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răzvan Cuc: 'Nu voi mai tolera întârzieri în execuţia lucrărilor de infrastructură'

Agerpres
Razvan Cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat joi, la Botoşani, că nu va mai tolera întârzieri în execuţia lucrărilor de infrastructură, atât în ceea ce priveşte infrastructura mare, cât şi în ceea ce priveşte lucrările de întreţinere a drumurilor, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Alimentele noastre, pline de pesticide! Semnal de alarmă tras de Comisia Europeană

El a declarat, în cadrul unei întâlniri cu autorităţile din Botoşani, că bugetul alocat pentru lucrările de întreţinere este cu 228% mai mare faţă de anul precedent.

"Bugetul naţional, aşa cum a fost construit, şi vorbesc aici strict de componenta de transporturi, este un buget - aşa cum a spus şi doamna prim-ministru Viorica Dăncilă - un buget care se va axa strict pe investiţiile de infrastructură. Avem bani mulţi alocaţi, aşa că nu voi tolera să aud scuze din partea directorilor DRDP, CNAIR, CFR şi aşa mai departe că nu pot fi cheltuiţi banii. (...) Nu mai tolerez nici întârzierile la lucrări, vorbesc de infrastructura mare şi cu siguranţă mă voi apleca foarte mult şi pe lucrările din judeţe, pentru că avem foarte mulţi bani pe proiectele de infrastructură mare, dar avem şi pe componenta de întreţinere. Avem o creştere de 228% la bugetul actual pentru partea de întreţinere", a afirmat Cuc.

Ministrul a precizat că nu îşi va angaja purtător de cuvânt, ci va răspunde personal pentru toate problemele apărute în domeniul transporturilor.

"Eu voi fi purtătorul de cuvânt al ministerului şi pe ce se întâmplă. Nu am nevoie să scot pe cineva în faţă ca să spună alte lucruri. Acolo unde nu se va face, voi spune de ce nu s-a făcut şi, dacă nu mi se vor da soluţiile din partea oamenilor care sunt plătiţi din bani publici, atunci se pare că este vorba de o lipsă de competenţă a lor şi vor trebui probabil să se retragă şi să lase locul altora care ştiu să rezolve problemele. Deci nu mai tolerăm 'Nu se poate'", a mai afirmat ministrul Răzvan Cuc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.