Răzvan Lucescu a dat lovitura în Grecia: Xanthi a bătut-o pe Panathinaikos

Autor: Andrei Radu

Publicat: 16-10-2016

Actualizat: 16-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.prosport.ro

Xanthi a obținut prima victorie în această ediție de campionat! Echipa lui Răzvan Lucescu s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la Panathinaikos.

Pablo de Lucas, fostul jucător al Petrolului, a deschis scorul în minutul 34, însă Leto a egalat pentru gazde, în repriza secundă, în minutul 62. Xanthi a reacționat imediat, iar Vasilakakis a marcat pentru 2-1 cu un voleu de la 25 de metri, aducând astfel victoria lui Xanthi.

Citește și: Di Maria îi spune adio lui PSG: Se întoarce în Premier League la o mare forță

Pe lângă Pablo de Lucas, Xanthi a mai avut în echipa de start un fost jucător al Petrolului, pe tunisianul Hamza Younes. De cealaltă parte, italianul Andrea Stramaccioni nu a avut niciun jucător grec pe teren, pe parcursul celor 90 de minute, anunță Digi Sport.

Xanthi obține prima victorie în 5 etape, în timp ce Panathinaikos a pierdut primul meci și este acum la două puncte în spatele liderului Olympiakos.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri