Echipa Al Sadd, antrenată de Răzvan Lucescu, a remizat, luni, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia din Arabia Saudită Al-Ahli, în AFC Champions League Elite. La final, tehnicianul român a declarat că jocul a fost unul echilibrat, iar echipa sa a încercat să ajungă la poarta adversarilor, dar a avut ghinion, conform news.ro.
„A fost un meci echilibrat. Am jucat bine în prima repriză, punând în practică tactica pe care o pregătisem pentru această întâlnire”, a declarat Lucescu. „În repriza a doua, dinamica meciului s-a schimbat; am încercat să ajungem la poarta adversarilor, dar am avut ghinionul de a nu marca. Am avut meciuri dificile împotriva echipelor din Arabia Saudită, în care am evoluat bine — de fapt, am fost mai aproape de a înscrie şi de a obţine victoria atât împotriva echipei Al Qadsiah, cât şi împotriva Al Ahli”.
„Meciurile din AFC Champions League Elite sunt întotdeauna dure şi intense. Echipele care aspiră la titlu au nevoie de o pregătire minuţioasă pentru a face faţă forţei adversarilor şi cerinţelor turneului”, a mai spus Răzvan Lucescu, potrivit site-ului confederaţiei asiatice.
De cealaltă parte, tehnicianul Marino Pusic s-a declarat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi, dar a precizat că remiza este ca o înfrângere.
„Am jucat un meci bun, am reuşit să controlăm ritmul jocului pe perioade lungi de timp şi am creat numeroase ocazii de gol. Cu toate acestea, ne-a lipsit precizia în finalizare, ceea ce ne-a împiedicat să transformăm superioritatea noastră în goluri”, a declarat Pusic.
„Sunt foarte mulţumit de prestaţia jucătorilor şi de nivelul pe care l-au afişat. Echipa a dat dovadă de un caracter puternic şi a reprezentat în mod constant o ameninţare reală la poarta lui Al Sadd, dar pur şi simplu nu am avut norocul necesar pentru a valorifica ocaziile care ni s-au ivit. Acest egal este ca o înfrângere; deşi am obţinut un punct, am pierdut de fapt două puncte, având în vedere desfăşurarea meciului şi numărul de ocazii pe care le-am creat. Sunt foarte mândru de prestaţia şi de spiritul de luptă pe care jucătorii le-au demonstrat pe teren.”
După patru etape, Al Sadd ocupă locul 15 în clasament, cu două puncte, în timp ce Al-Ahli este pe 7, cu 8 puncte. Lider este Al Ain, care are 12 puncte.




























