Răzvan Zăvăleanu, prima reacție după ce Dinamo a ieșit din insolvență

Autor: Anca Flondor

Publicat: 23-06-2025 17:11

Actualizat: 23-06-2025 20:11

Article thumbnail

Sursă foto: Prosport

FC Dinamo a anunţat, luni, că a ieşit din insolvenţă, decizia fiind pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Decizia a fost pronunţată în urma unui proces complex de reorganizare financiară şi administrativă, susţinut de o echipă dedicată şi de încrederea acordată de suporteri, investitori şi parteneri, notează FC Dinamo.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a vut o primă reacție după ce s-a aflat vestea.

"Hotărârea este executorie. Este susceptibilă de apel, dar nu se mai poate schimba nimic în fond. Societatea e repusă pe piață, așa cum trebuie să fie, își poate continua activitatea la parametrii optimi.

A fost o perioadă mult prea solicitantă. Da, este dificil să ții soarta lui Dinamo în mâini, dar nu chiar atât de dificil. Fiindcă dacă ești onest și sincer, explicând tuturor realitatea, fără a te ascunde, reușești.

Este o mare responsabilitate. Și au fost momente când n-am avut ajutor de la nimeni, apoi de la foarte puțini, e greu acum să mai descrii o situație ce-a fost cândva. Dar riscul asumat de noi s-a dovedit de bun augur. Am pus suflet și am reușit.", a spus acesta pentru GSP.

Dinamo 1948 SA a depus cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti în iunie 2021.

Clubul a acumulat din nou datorii şi poate încerca din nou să scape de o parte din ele intrând în insolvenţă, deoarece au trecut cinci ani de când a făcut o acţiune similară.

FC Dinamo a acumulat din nou datorii de 29,7 milioane de lei la finele anului 2020, echivalând circa 6 milioane de euro. A avut venituri de 16,3 milioane de lei şi cheltuieli de peste 21 milioane de lei. În datoriile clubului au intrat şi sume datorate către jucători care au câştigat litigii cu Dinamo.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri