Reținere surpriză în Moldova: Milionarul Ilan Shor a fost încătușat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-06-2016

Actualizat: 22-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul de Orhei, Ilan Shor, despre care au circulat informații neoficiale că ar fi implicat în furtul unui miliard de dolari din băncile moldovene, a fost reținut miercuri pentru 72 de ore, procurorii urmând să solicite arestarea pentru 30 de zile, relatează agora.md.

Anunțul, făcut de procurorul Adriana Bețișor, a fost confirmat de avocații omului de afaceri. Ei au declarat că nu au fost prezentate dovezi concludente pentru reținere.

Citește și: Proorocire ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE despre România: Vine URGIA

„Este vorba de o altă cauză penală, în afară de cea din 2014, unde el are statut de învinuit. Cauza penală este intentată pe componenta de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani”, a declarat procurorul.

Măsura a fost aplicată în baza răspunsurilor pe care procurorii anticorupție le-au primit de la mai multe comisii rogatorii, scrie deschide.md.

Citește și: Moise nu mai desparte marea, desparte societatea

Ilan Shor a fost directorul Băncii de Economii, una dintre băncile de unde au dispărut milioane de dolari. A ajuns pe această poziție în 2013, când banca a vândut un pachet de acțiuni sub pretul pieței, pachet care a trecut prin mâna unui offshore obscur și, în final, a ajuns în portofoliul unei bănci rusești cu capital de stat.

Shor are familia și multe afaceri în Rusia, dar legăturile lui cheie sunt cu lumea politică de la Chișinău. Numele lui este asociat de presa moldovenească cu cel al fostului premier Vlad Filat, care însă a negat întotdeauna orice legătură cu milionarul. Vlad Filat a fost arestat în urmă cu câteva luni în legătură cu scandalul dispariției miliardului de dolari, iar în prezent este judecat. Procuorii cer 19 ani de închisoare.

Citește și: Detalii bomba despre fuziunea PNL-UNPR

Economiștii de peste Prut susțin că transferul banilor peste graniță a reprezentat una dintre cauzele devalorizării leului moldovenesc.

De altfel, Ilan Shor a fost denunțătorul în cazul lui Vlad Filat. El le-a spus procurilor ca i-a dat mită lui Vlad Filat pentru a obţine controlul asupra uneia dintre băncile devalizate.

Citește și: Româncele fac topless: S-au bronzat, goale, lângă cimitir, pe gurile de canale / FOTO

Puţin înainte de alegerile din toamna lui 2014, din trei bănci moldoveneşti importante a dispărut un miliard de dolari reprezentând 15% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova.

O companie americană de audit a stabilit că schema furtului a fost pusă la cale din 2012, atunci când grupul de companii condus de omul de afaceri Ilan Shor a început să preia controlul asupra celor trei bănci, prin intermediari. Apoi, între 24 şi 26 noiembrie 2012, băncile împricinate au transferat în jur de un miliard de dolari mai multor companii offshore din Marea Britanie şi Hong Kong.

Citește și: Fiul unui sef din serviciile secrete, asasin la comanda!

Pe 6 mai 2015, Ilan Shor a fost reţinut de Consiliul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova, cu statut de învinuit. Asta nu l-a împiedicat să câştige din primul tur alegerile din 15 iunie 2015 pentru primăria Orheiului, din partea Mișcării Social-Politice "Ravnopravie", care susţine separatismul Transnistriei şi militează pentru integrarea Moldovei în Rusia, după modelul Crimeei.

La numai 29 de ani, Ilan Shor este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Republica Moldova. S-a născut în Israel, dar s-a mutat cu familia la Chișinău de când avea doi ani. Deși este rusofon, când a candidat pentru Primăria Orhei și-a prezentat programul pe stadion, în limba română. Milionarul din Republica Moldova deţine şi clubul de fotbal Milsami Orhei.

Citește și: In curand pe ecrane: cuplurile verii la DNA

Shor deţine mai multe companii reunite sub numele Shor Group, între care Dufremol, cel mai mare operator de comerţ în regim duty-free din Moldova, o afacere întemeiată de tatăl său, Miron Shor, în 1994. Face parte și din Consiliul de Administrație al aeroportului internațional Chișinău. Are și posturi de televiziune locale, Euro TV şi Alt TV.

Din 2011 este căsătorit cu cântăreața rusă Jasmin și împreună au o fiică, informează Digi24.

Citește și: Nu vreau ca un proiect la care am muncit timp de doi ani să fie respins la Curtea Constituțională și astfel procesul legislativ să fie reluat

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri