REACȚIA șefului FBI după ce a aflat că Donald Trump l-a DEMIS: 'O glumă destul de amuzantă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 10-05-2017

Actualizat: 10-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: movealongpeople.com

Preşedintele american, Donald Trump, l-a demis marţi pe directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey, o decizie surpriză care a provocat o undă de şoc la Washington.

Dan Andronic, dezvăluire DINAMITĂ! Cine a primit grămezi de bani de la Elena Udrea

Directorul FBI  ținea un discurs în față unui grup de angajații din Los Angeles, când un televizor din fundal a anunțat că a fost demis. Ca răspuns, Comey a râs, spunând că este o glumă destul de amuzantă, scrie New York Times. Apoi, persoanele din anturajul său i-au spus că ar trebui să se retragă într-un birou din apropiere. Comey a încetat să se adreseze grupului.

A dat mână cu angajații cu care vorbise, apoi a intrat într-un birou lateral, unde i s-a confirmat că a fost concediat. Până în acel moment, nu aflase decizia oficială de la Casa Albă, mai scrie sursă citată.

La scurt timp după aceea, o scrisoare din partea lui Trump a fost trimisă la sediul FBI, aflat la doar șapte blocuri de Casa Albă.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri