DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reacția Simonei Halep după cel mai NEBUN meci de la Australian Open, care a durat aproape 4 ore de joc: Sunt aproape MOARTĂ

Simona Halep accidentare

Simona Halep, locul 1 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 6-4, 15-13, pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, calificându-se pentru a treia oară în optimile de finală ale Australian Open. Halep a salvat trei mingi de meci la scorul de 10-11, în cea mai lungă partidă a turneului, care a durat trei ore şi 45 de minute.

"Un meci foarte greu. Nu am jucat niciodată un set atât de lung. Sunt extrem de fericită cât am rezistat. Sunt aproape moartă. Dar, mă bucur că am arătat tenis de bună calitate, sper că v-a plăcut. Habar nu am cât am alergat astăzi, însă simt că muşchii mei sunt duşi, duşi. Glezna - nu ştiu cum este, pentru că nu o mai simt. A fost plăcut să fiu pe teren. Şi să câştig. Şi să revin în optimile acestui turneu minunat!", a declarat Simona Halep la finalul partidei.

Citește și: Inevitabilul s-a produs! Președintele Klaus Iohannis a fost scos dintr-un live, fiindcă vorbea prea lent – Ce a intrat pe post, în locul șefului statului

Pe Rod Laver Arena, cele două jucătoare au făcut un meci de o imensă intensitate, care va intra în istoria Australian Open. Fără a avea o evoluţie strălucită, Halep are meritul de a nu fi cedat niciun moment într-o partidă în care adversara şi-a apărat cu dinţii şansele, cu un tenis superior locului pe care îl ocupă în clasament.

Rareori a avut Simona Halep ocazia să întâlnească o jucătoare mai scundă decât ea, chiar cu peste 10 centimetri, dar această situaţie nu a reprezentat un avantaj pentru sportiva română. La 1,57 metri înălţime, jucătoarea americană are o agilitate ridicată şi o lovitură de rever eficace. Davis joacă mai bine când este alergată şi translatată dintr-o parte într-alta a terenului. La unghiuri deschise răspunde cu unele şi mai deschise, mingi uneori nereturnabile. Lauren Davis serveşte decent, stă foarte bine în schimburile lungi de mingi, loveşte fulgerător din alergare şi nu ezită să atace la fileu. Inspirată şi iute, americanca a dat dovadă de curaj şi agresivitate, a acoperit terenul foarte bine şi şi-a pus sub presiune rivala. Ea a fost jucătoarea care a făcut spectacol, cea care a obţinut aplauzele publicului. Din fericire pentru Halep, exuberanţa din jocul americancei avea să se mai stingă, în urma unor greşeli din poziţii ideale, care au mai dereglat jocul exact din prima parte a meciului.

Citește și: A DEMISIONAT! Cine este PRIMUL MINISTRU care părăsește Guvernul – responsabil cu MILIARDE de EURO

Simona Halep a fost de nerecunoscut în prima parte a meciului de sâmbătă. Liderul WTA a fost cu un pas în urma jocului adversarei, mingile ei nu au avut nici putere, nici profunzime în terenul advers, ceea ce i-a permis lui Davis să puncteze des cu uşurinţă. Recunoscută pentru mobilitatea ei sporită, românca a lăsat impresia că porneşte tâziu către minge, că problema de la glezna stângă o împiedică să se deplaseze la viteza ei obişnuită. Lipsită de agresivitate şi jucând la aşteptare, ea s-a lăsat dominată de Davis, iar mingea trimisă scurt în terenul adversarei a fost principala invitaţie la atac pentru Davis. Totuşi, Halep s-a "agăţat" de meci, a refuzat să piardă, iar tenacitatea ei avea să-i aducă în cele din urmă o victorie dramatică.

Citește și: China pregătește teritoriul în România: Un gigant mondial vine să facă prăpăd concurența – În ce domeniu va investi

Setul I a curs echilibrat până la 2-2, când Halep a reuşit break-ul, dar nu l-a consolidat cu serviciul. După două ghemuri câştigate la rând de jucătoarea americană, Halep a egalat la 4, dar nu a putut mai mai mult, astfel că setul a intrat pe tabelă în dreptul jucătoarei americane, cu 6-4, după 40 de minute.

Tot Halep a reuşit prima break-ul în setul al doilea, la scorul de 1-1, după ce Davis a condus cu 40-15. De această dată, ea şi-a dublat avantajul cu serviciul, a făcut faţă unei mingi de break la 4-2 şi a câştigat setul tot cu 6-4, după o oră şi 23 de minute de joc.

Citește și: Ieșire FURTUNOASĂ a Olguței Vasilescu! „Un nou abuz al DNA împotriva unui lider PSD”

La fel ca în setul secund, Simona Halep a reuşit break-ul la 1-1 în decisiv, apoi a dus scorul la 3-1. Davis nu a cedat şi a câştigat trei ghemuri la rând. De la 3-4, Halep a reuşit ea să ia două ghemuri la rând şi servească pentru meci, însă a fost lipsită de inspiraţie şi Davis a egalat la 5, cu rebreak. Românca a câştigat din nou pe serviciul adversarei şi a servit încă o dată pentru a închide meciul, dar iar a eşuat. Davis a făcut un nou rebreak, apoi s-a desprins la 7-6, însă a fost egalată. Pentru a treia oară Halep a făcut break în acest final şi iar a servit pentru optimi, dar din nou nu a ajuns nici măcar la o minge de meci. La 8-8, Halep nu a putut frunctifica niciuna dintre cele patru mingi de rebreak avuta, iar Davis a preluat din nou conducerea, 9-8. În continuare, jucătoarele şi-au fructificat serviciul, până la 11-10 pentru americancă. La acest scor, Davis a avut trei mingi de meci (0-40), pe serviciul româncei, însă Halep le-a anulat şi a egalat, pe fondul unei accidentări suferite de Lauren Davis la o unghie a piciorului drept. Sportiva din SUA a cerut intervenţie medicală, deşi nu era pauză. După mai bine de 6 minute, Davis a revenit pe teren şi meciul s-a reluat. Din cauza problemelor avute, americanca a fost mai puţin agresivă, dar Halep nu a putut concretiza nicuna dintre cele cinci mingi de break avute. Davis a făcut 12-11 şi apoi 13-12, cerând din nou time-out medical. După o altă pauză, de aproape cinci minute, Halep a egalat şi a câştigat următoarele două ghemuri şi partida, cu 15-13 în decisiv, la prima minge de meci avută.

Citește și: Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la Raiffeisen Bank! Clienții băncii trebuie să afle asta

Anterior, Halep se impusese în singura partidă jucată cu Davis, în 2013, în turul I al turneului de la Indian Wells, scor 6-2, 6-0.

În faza următoare, Halep va evolua cu australianca Ashleigh Barty, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 16 (0-0), sau cu japoneza Naomi Osaka, locul 72 WTA (2-0, în înâlnirile directe).

Citește și: Premierul interimar „ANULEAZĂ” decizia lui Mihai Tudose! Cine a fost repus în drepturi de către Mihai Fifor

Calificarea în optimile de finală este recompensată la Australian Open cu un premiu de 240.000 de dolari australieni (aproape 157.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.

Anul trecut, Halep a fost eliminată de americanca Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1, în primul tur. Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la Melbourne este calificarea în sferturi, în 2014 (înfrângere în faţa sportivei slovace Dominika Cibulkova) şi 2015 (eliminată de rusoaica Ekaterina Makarova).

Citește și: Omenirea se CUTREMURĂ! Ce fel de arme vor să dezvolte americanii .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.