Comentând iniţiativa prin care autorii infracţiunilor fără violenţă ar urma să nu mai fie încătuşaţi, europarlamentarul liberal, Renate Weber, a precizat că proiectul senatorilor PSD nu poate fi susţinut.
Renate Weber declară că se trece "dintr-o extremă în cealaltă".
"Nu cred că poate să fie susţinută o astfel de idee, dar mărturisesc că eu n-am văzut iniţiativa, vorbesc strict din relatările pe care le-am văzut în presă. Nu, nu cred că poţi să spui "niciodată, în nici o împrejurare", pentru că sunt situaţii în care apelezi la cătuşe pentru că persoana se opune, pentru că... deci nu văd cum am putea accepta o astfel de idee ca niciodată cineva pentru astfel de infracţiuni să nu fie încătuşat. Şi nu văd de ce am face distincţia între tipurile de infracţiuni", a declarat, la RFI, europarlamentarul PNL.
Renate Weber deplânge totuşi unele situaţii în care dreptul la imagine al persoanei arestate este afectat: "În momentul în care o persoană este lipsită de libertate, a-i pune cătuşele nu este ceva excesiv. Excesiv mai degrabă este în momentul în care persoana aceea e plimbată în faţa tuturor, deci este aspectul celălalt, cel care ţine totuşi de dreptul la imagine. Noi confundăm cele două lucruri, procedurile pe care trebuie să le îndeplinească cei care investighează un caz (...) şi aspectul care ţine de imagine. Asta a fost excesivă în unele situaţii. Trebuie să păstrăm un just echilibru între toate aceste lucruri".
Comentează