Reacția Casei Albe la amenințările lui Putin: Aceasta este o retorică iresponsabilă din partea unei puteri nucleare

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 21-09-2022

Actualizat: 21-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Statele Unite ”iau în serios” ameninţarea lui Vladimir Putin de a recurge la arma nucleară în Războiul rus din Ucraina, anunţă miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, care ameninţă cu ”consecinţe grave” în cazul în care preşedintele rus trece la fapte, rrelatează AFP, potrivit news.ro.

”Aceasta este o retorică iresponsabilă din partea unei puteri nucleare”, denunţă John Kirby, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate (NSC), într0un interviu acordat postului american ABC News.

”Le monitorizăm cât mai bine putem poziţia strategică, în aşa fel încât să ne-o schimbăm pe a noastră, în cazul în care este nevoie. Nimic nu spune, actualmente, că acest lucru ar fi necesar”, a adăugat el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri