Reacţia Comisiei Europene la raportul Amnesty International

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 17-01-2017

Actualizat: 17-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisia Europeană a reacţionat la criticile aduse de organizaţia Amnesty International în cel mai recent raport cu privire la legislaţia antiteroristă din Statele membre ale Uniunii Europene.

În cadrul briefing-ului de presă zilnic, purtătorul de cuvânt al Comisiei, Tove Ernst, a declarat că Executivul comunitar "a luat notă" de raportul "cuprinzător" al Amnesty International, dar că nu este de acord cu concluziile formulate în document, relatează agerpres.

Avertisment AI: 'Legile antiteroriste subminează drepturi şi libertăţi fundamentale'

"Drepturile fundamentale nu sunt şi nu trebuie să fie sacrificate pentru combaterea terorismului în UE. Teroriştii atacă tocmai drepturile fundamentale, iar măsurile adoptate în domeniul securităţii nu trebuie să reducă standardele în ce priveşte protejarea drepturilor fundamentale, unul dintre pilonii pe care a fost construită Uniunea Europeană. Din contră, toate măsurile de securitate trebuie să fie în conformitate cu principiul necesităţii, proporţionalităţii şi legalităţii. Comisia nu împărtăşeşte punctul de vedere al Amnesty, că măsurile antiteroriste luate la nivelul UE pun în pericol drepturile fundamentale în UE", a transmis oficialul european.

Noile legi antiteroriste introduse în mai multe state membre ale Uniunii Europene după atentatele din 2015 sunt disproporţionate şi subminează drepturi şi libertăţi fundamentale, se arată în raportul organizaţiei Amnesty International (AI), dat publicităţii marţi, transmit DPA, AFP şi Reuters.

Raportul analizează legislaţiile antiteroriste adoptate în ultimii doi ani de 14 state ale Uniunii, trăgând un semnal de alarmă asupra faptului că aceste legi au întărit frecvent puterile guvernelor în materie de supraveghere şi au restrâns libertatea de exprimare.

Documentul denunţă şi faptul că legile antiteroriste i-au afectat în mod deosebit străinii, grupurile etnice şi minorităţile religioase. Conform aceluiaşi raport, un număr tot mai mare de ţări au făcut mai facilă declararea stării de urgenţă şi au acordat puteri speciale serviciilor de securitate, cu supervizare juridică insuficientă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri