DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reacţia FORT la amenda ANAF: O sfidare grosolană lipsită atât de legalitate, logică, cât şi de moralitate

ANAF
anaf

Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a declanşat o acţiune de control, în cadrul căreia au fost deja aplicate, la nivel naţional, amenzi de peste un milion de lei operatorilor de transport, dar aceasta reprezintă ”o sfidare grosolană”, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) potrivit news.

Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) spun că măsura Fiscului este "o sfidare grosolană lipsită atât de legalitate, logică, cât şi de moralitate" şi că ANAF profită de un document prost conceput "pentru a distruge 6.000 de companii de transport de bună credinţă".

"Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – ANAF, a declanşat o amplă acţiune de control, în cadrul căreia au fost deja aplicate, la nivel naţional, amenzi de peste un milion de lei operatorilor de transport ce au achiziţionat carburanţi ca şi clienţi de bună credinţă, ai unei societăţi comerciale ce a uitat să îşi reînnoiască un atestat ce însă nu are perioadă de valabilitate menţionată explicit şi care este eliberat chiar de către ANAF prin direcţia generală vamală", arată FORT, într-un comunicat.

Reprezentanţii FORT spun că atestatele de înregistrare pentru comercializarea produselor energetice (de exmplu motorina), eliberate de birourile vamale aparţinând ANAF, dau posibilitatea unui furnizor de produse accizabile să le comercializeze, iar obligaţia legală de a vinde şi achiziţiona numai cu acest document valabil aparţine atât furnizorului cât şi clientului ca urmare a prevederilor din codul fiscal.

"Profitând de faptul că documentul nu este explicit, deoarece nu menţionează până la ce dată este valabil, iar peste 6.000 de companii de transport, cliente ale furnizorului aflat 'în culpă', au achiziţionat carburanţi în perioada în care atestatul era expirat, angajaţii Direcţiei Antifraudă Fiscală au detonat 'bomba' la nivel naţional şi au început să împrăştie cu amenzi în rândul companiilor de transport. Federaţia Operatorilor Români de Transport – FORT consideră acţiunea în cauză o sfidare grosolană lipsită atât de legalitate, logică cât şi de moralitate şi solicită de urgenţă intervenţia primului ministru pentru stoparea abuzurilor şi clarificarea întregii situaţii", se mai arată în comunicat.

Totodată, federaţia consideră că se impune de urgenţă modificarea Codului Fiscal şi a formatului atestatului (prost conceput), pentru a elimina orice posibilitate de interpretare a responsabilităţii ce revine funizorilor de astfel de produse.

"Acţiunea ANAF demonstrează încă o dată incapacitatea instituţională a statului român de a proteja contribuabilii persoane fizice sau juridice, de bună credinţă, în faţa abuzurilor declanşate de rea credinţă, lipsa de profesionalism sau legislaţie proastă. (...) FORT este bombardată în ultimele 24 de ore de procesele verbale transmise de către firmele de transport disperate că nu au cu ce să plătească amenzile ce se ridică, în unele cazuri, la sume de zeci de mii lei. FORT solicită de urgenţă clarificări din partea Ministerului Finanţelor Publice, iar în cazul în care aceste abuzuri continuă va organiza o acţiune de protest fix în faţa acestui minister ce a mai reuşit încă o “performanţă” prin blocarea schemei de returnare a unei părţi din supraacciză, tot în defavoarea firmelor de transport autohtone", mai informează transportatorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.