Reacția Jandarmeriei București după acuzațiile lui Ludovic Orban: Din rațiuni de siguranță, i s-a recomandat să aștepte pentru a i se facilita accesul

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 10-05-2023

Actualizat: 10-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Reacția Jandarmeriei București după acuzațiile lui Ludovic Orban: Din rațiuni de siguranță, i s-a recomandat să aștepte pentru a i se facilita accesul

Jandarmeria București reacționează după ce deputatul Ludovic Orban a acuzat forțele de ordine că nu i-au permis accesul în Parlament pe la intrarea demnitarilor, în momentul protestului AUR, soldat cu mai multe incidente.

De altfel, flancat de jandarmi, demnitarul a fost scuipat, înjurat și lovit de protestatarii furioși.

"În legătură cu afirmațiile lansate în spațiul public de un demnitar al statului român, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

În niciun moment, nu a fost interzis accesul demnitarilor prin intrarea din dreptul Camerei Deputaților

Din rațiuni de siguranță, persoanei în cauză i s-a recomandat să aștepte pentru a i se facilita accesul, întrucât de ambele părți ale porții se aflau simpatizanți ai formațiunii politice organizatoare a protestului, care manifestau un comportament agresiv, existând riscul ca siguranța persoanei să fie pusă în pericol.

Deși inițial demnitarul a refuzat protecția jandarmilor și folosirea autospecialei jandarmeriei pentru deplasarea în siguranță către o altă intrare, ulterior acesta a fost condus sub protecția jandarmilor până la clădirea Camerei Deputaților", se precizează în comunicatul Jandarmeriei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri