Președintele AUR, George Simion, continuă să-l sprijine pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, după ce acesta din urmă a fost eliberat. Chiar dacă în mesajul său nu îl menționează pe Georgescu, Simion a reacționat după ce Georgescu a fost eliberat din arest, cât și după ce, în spațiul public, au apărut pasaje cu stenograme în care Georgescu vorbea despre Simion.
Ce a transmis Simion
„Nu veți putea înșela sau învinge poporul român!”, a fost mesajul sec, transmis de liderul AUR, pe Facebook.
Ce surprind stenogramele
Stenogramele din dosarul DIICOT în care este vizat fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu arată planurile politice ale acestuia. În discuțiile cu omul de afaceri Ionel Rusen, Călin Georgescu spunea că misiunea lui politică a fost ”să-i deconspir”, inclusiv pe „Simion”.
„Misiunea mea a fost să-i deconspir tot. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion la final”, afirmă Georgescu, potrivit stenogramei DIICOT.
Eliberarea lui Georgescu
Fostul candidat la Președinția României a ieșit liber, marți, din Tribunalul București, după ce magistrații au decis să fie pus sub control judiciar.
Georgescu a salutat, la ieșirea din Tribunal, mulțimea de susținători care au scandat „Libertate”.
„Sunt nevinovat, sunt dosare politice. Faptele sunt lucruri încăpățânate. Indiferent de dorințele unora, respectiv acestui sistem neomarxist și neofanariot, ele nu pot schimba adevărul. Prin urmare, șahul greșeală așteaptă și se joacă până cade regele. Lumea este mică și Dumnezeu este mare. Așa că eu transmit: Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat, dați mulțumire pentru tot”, a declarat Călin Georgescu la ieșirea din Tribunal.
Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar, marți, de Tribunalul București, în dosarul în care procurorii DIICOT îl cercetează pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Procurorii ceruseră arestarea preventivă a fostului candidat la alegerile prezidențiale pentru 30 de zile.
Decizia vine după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a petrecut noaptea de luni spre marți în Arestul Central al Capitalei. El fusese reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT după perchezițiile și audierile desfășurate luni.
„Înțepături” împotriva lui Simion
Președinta POT, Anamaria Gavrilă (aliată în trecut cu George Simion), i-a atacat pe George Simion și pe ceilalți lideri politici care „petreceau cu lăutarii într-un restaurant” în timp ce Georgescu „era în arest”. Gavrilă se referă la ziua de naștere a lui Simion, sărbătorită la un local din București





























Comentează