Reactia Moscovei la închiderea biroului UNESCO în Rusia

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 20-11-2014

Actualizat: 20-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comunitatea internationala se confrunta în prezent cu situatia când se încearca stabilirea unei structuri strict ierarhice pe plan international, sub forma unei piramide, în vârful careia tind sa se pozitioneze Statele Unite ale Americii si aliatii lor, a declarat joi reprezentantul permanent al Rusiei la UNESCO, Eleonora Mitrofanova, citata de Ria Novosti.

'Un astfel de comportament duce de multe ori la situatia când opinia majoritatii tarilor membre ale ONU este complet ignorata', a afirmat reprezentanta Moscovei.
Aceasta declaratie intervine în contextul anuntului facut marti de UNESCO privind închiderea sediului organizatiei de la Moscova, în a doua jumatate a anului 2015. UNESCO si-a motivat decizia prin existenta unor dificultati financiare.
UNESCO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, conform denumirii originale din limba engleza, United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) a fost fondata la 16 noiembrie 1945. Ea îsi are sediul la Paris (Franta), dar are si 73 de oficii active în diverse tarii ale lumii.
Decizia UNESCO intervine pe fondul crizei dintre Rusia si Occident, cea mai grava criza de la încheierea razboiului rece, în urma rolului jucat de Moscova în criza ucraineana.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri