Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția primarului Clotilde Armand după ce a fost acuzată că folosește Poliția Locală pentru a-și urmări adversarii politici

Inquam Photos / George Calin
Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost acuzată că folosește Poliția Locală pentru a-și urmări adversarii politici. Totul reiese dintr-o conversație purtată de doi angajați ai Primăriei Sectorului 1, relatează gandul.ro

Într-o postare pe Contul său de X ea cataloghează informațiile ca fiind ”manipulatoare” și ”știri false”:

”Atenție la manipulare și știri false!

Școala ajutătoare de presă a lui Budeanu a inventat o nouă știre falsă cum că eu aș urmări cu poliția locală pe niște necunoscuți pretendenți la funcția de primar. Asemenea aberație doar o redacție precum cea deținută de Budeanu – condamnat la închisoare cu suspendare (a recunoscut chiar el fapta) pentru fapte de corupție, apropiat al grupului de la Monaco (un fel de ligă a celor mai corupți români care au fugit cu banii furați din România să-și cumpere câte un apartament kitsch pe Coasta de Azur) și fost acționar al firmei de salubrizare. Iar rețeta malaxorului de știri false este prea evidentă, sincronizare este perfectă. Să le luăm pe rând.

Școala ajutătoare de presă denumită ’’Gândul’’, publicație renumită pentru șantaj sau kompromat, a publicat un material fals care a fost preluat rapid de către următoarele: A3, RTV, EVZ, Știri pe Surse, PS News. N-are sens să mai amintesc cine conduce aceste redacție și de ce anume s-au sincronizat ele pe ceas.

În materialul resprectiv prezentat în regim de Breaking News se spune despre mine: <<„Cică poliția locală monitorizează toate mișcările prin sistemul video. Să vadă ce face și unde se duce X cu gașca”, se arată în discuția celor doi angajați ai primăriei>>. Așadar, totul se bazează pe ’’cică’’, ’’i-ar fi spus’’, ’’poate că’’. Nicidecum pe date factuale sau pe materiale jurnalistice muncite cu adevărat, cu probe și cu cealată opinie. Nimic. Totul este despre ’’cică’’. Adevărul este că PNLPSD suferă foarte tare în București și în Sectorul 1. După ce că au blocat toate investițiile 3 ani în consiliul local acum vor să pozeze în victime competente. Pierd totul pe zi ce trece, cetățenii le-au văzut adevătată față iar acum este foarte greu să recupereze.

Ce mă amuză la malaxorul știrilor false descris mai sus este că fix redacțiile respective erau abonate la sute de mii € din banii primăriei, bani dați de PSD. Ce nu le convine este le-am distrus eu contractele cu primăria. Ghinion! Totuși, cine a scris articolul respectiv nu știe lucruri elementare despre presă. Articolul realizat în baza unor surse necredibile este tendențios, plin de invenții, și folosit în scop electoral în favoarea unui candidat. Avocații mei au notificat Gândul și celelalte publicații să îndepărteze din site-ul acest articol calomnios.

PS: Menționez că în acest moment, în Justiție sunt deschise mai multe dosare de filaj, violarea vieții private și hărțuire împotriva unor așa-ziși paparazzi. Este de notorietate faptul că inclusiv societatea Gândul Media Network a primit de la Compania Naționala „Poșta Română”, condusă de un lider PNL București, un contract de servicii de promovare și publicitate. Este de notorietate faptul că PNL PSD atuncă cu milioane de € de la buget să-și denigreze adversarii. Eu zic că nu vor resuși.

Nu mor caii când vrea #MarCiucă!”, susține ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.