Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, a declarat marţi că alegerile locale din Venezuela s-au desfăşurat în condiţii mai bune decât scrutinurile anterioare, dar au fost marcate şi de "deficienţe structurale", transmite dpa, conform AGERPRES.
O misiune de observare electorală a Uniunii desfăşurată duminică şi-a publicat marţi prima evaluare a modului în care venuezelenii au ales 23 de guvernatori, 335 de primari şi peste 2700 de consilieri municipali şi pentru legislativul de stat.
"Misiunea a confirmat că aceste alegeri au marcat revenirea în arena electorală a majorităţii partidelor politice şi candidaţilor", a declarat Borrell. "Aceste alegeri au fost organizate în condiţii electorale mai bune decât precedentele procese, inclusiv printr-un Consiliu Electoral Naţional înnoit, considerat în general cel mai echilibrat din ultimii 20 de ani", a afirmat şeful diplomaţiei europene.
"Cu toate acestea, Misiunea a observat deficienţe structurale, cum ar fi descalificarea politică arbitrară a unor candidaţi, accesul inegal la presă şi utilizarea extensivă a resurselor statului în timpul campaniei electorale".
Borrell a precizat că misiunea UE, prima trimisă în Venezuela în ultimii 15 ani, va rămâne în ţară până la finalizarea procesului electoral.
Alegerile au fost câştigate clar de socialiştii preşedintelui Nicolas Maduro.
Opoziţia a participat la vot prima dată după mai mulţi ani, dar liderul autoproclamat al acesteia, Juan Guaido, nu şi-a chemat susţinătorii la vot. Din 2017, opoziţia din Venezuela a boicotat toate alegerile, deoarece a considerat că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru scrutinuri libere şi corecte în acest stat sud-american afectat de criză.
Reacția UE după victoria zdrobitoare a partidului lui Nicolas Maduro: 'Misiunea a observat deficienţe structurale'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

30
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
30

128
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
128

150
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
150

302
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
302

156
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
156

219
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
219

550
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
550

631
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
631

945
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
945

1.070
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.070

1.340
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.340

530
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
530

821
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
821
















Comentează