Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția viceprimarului Capitalei, după ce Nicușor Dan i-a retras atribuțiile executive

news.ro
Stelian Bujduveanu

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu (PNL), a declarat miercuri că a aflat din presă de faptul că primarul general Nicuşor Dan a decis să îi retragă atribuţiile executive şi a catalogat gestul drept „un gest politicianist”, conform News.ro.

  • „Am aflat din presă, chiar în timpul evenimentului de lansare a candidatului comun PNL-PSD la PMB, că mi-au fost retrase atribuţiile de viceprimar general. Un gest politicianist prin care Nicuşor Dan a încercat să umbrească un eveniment important pentru bucureşteni şi pentru Bucureşti. Decizia pe care a luat-o este lipsită de orice fel de obiectiv, o decizie politicianistă aşa cum a făcut şi Clotilde Armand când a retras atribuţiile viceprimarului PNL de la sectorul 1. Nu este nevoie de atribuţii pentru a-mi desfăşura activitatea de ales în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Ca viceprimar general, vă asigur că nu mă voi opri să lucrez pentru şi în slujba bucureştenilor. Până la finalul mandatului, voi continua, aşa cum mă ştiţi, dedicat proiectelor importante pe care le-am început în acest mandat şi pe care le voi finaliza în mandatul viitor”, a scris Stelian Bujduveanu, miercuri pe Facebook.

„Consider că am coordonat şi am implementat proiecte importante precum reînnoirea flotei STB, măsuri pentru fluidizarea circulaţiei, crearea de benzi unice pentru transportul public, biletul unic pentru STB, Metrorex şi CFR, strategia de parcare, înrolarea Primăriei Capitalei în platforma Ghişeul.ro, transparentizarea patrimoniului municipiului Bucureşti şi multe alte soluţii pentru bucureşteni”, a mai spus liberalul.

Nicușor Dan: Nu e răzbunare

Primarul Capitalei Nicuşor Dan i-a retras, marţi, principalele atribuţii executive ale viceprimarului general al Bucureştiului, liberalul Stelian Bujduveanu. Edilul general a motivat că PNL a decis să formeze o altă majoritate cu PSD, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) care „nu se mai potriveşte cu poziţia pe care domnul viceprimar PNL o avea”.

Ulterior, Nicuşor Dan a explicat că hotărârea sa nu vine ca o răzbunare, fiind o „decizie logică”, pentru că „nu poţi fi în două locuri în acelaşi timp”. Edilul general a mai spus că a avut un schimb de mesaje cu Bujduveanu, în timpul prezentării candidatului coaliţiei la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cârstoiu şi a adăugat că nu are nimic persona, cu acesta, iar „el mi-a dat o maimuţă din asta, de pe telefon, în care mi-a spus că ştie, că înţelege şi că totul e în regulă”

„Nu e o răzbunare, e o decizie logică, nu poţi să fii în două locuri în acelaşi timp. Am o relaţie personală foarte bună cu Stelian Bujduveanu. L-am sunat azi, dar era în conferinţa cu anunţul candidatului, dar am schimbat nişte mesaje. I-am spus că nu e nimic personal şi el mi-a dat o maimuţă din asta, de pe telefon, în care mi-a spus că ştie, că înţelege şi că totul e în regulă”, a explicat Nicuşor Dan, miercuri la Digi 24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.