Europarlamentarul Dragoș Pîslaru (REPER) a comentat, joi, pe Facebook, blocarea aderării României la spațiul Schengen, după votul contra al Austriei:
„Azi nu. Mai stăm la poarta Schengen. Austria s-a opus aderării noastre într-un joc dur care nu ține cont de criterii, ci de rațiuni politice. Migrația a fost un paravan tehnic din spatele vetoului politic al Austriei. De fapt, cifrele oficiale contrazic ”temerile” Austriei. Miza a fost, de fapt, politica internă. Guvernul de la Viena se pregătește de alegeri regionale și este cotat pe a doua poziție. De aceea ne-am trezit cu acest discurs anti extindere Schengen cu doar două săptămâni înainte de Consiliul JAI.
Cert este că noi cei din Partidul REPER / RENEW nu vom sta cu mâinile în sân. Vom căuta soluții la nivel european, inclusiv la Curtea Europeană de Justiție, pentru a contesta decizia nejustificată a Austriei. Vom pune aceste soluții pe masa Guvernului și vom colabora pentru implementarea lor.
Este o prioritate națională. Vom lupta pentru drepturile cetățenilor români. Nu are sens să ne lamentăm acum, să interzicem șnițelele și pe Mozart. Trebuie inteligență și pricepere pentru a presa o decizie pozitivă în cel mai scurt timp. Pasul imediat următor este Consiliul European, unde cancelarul austriac va fi pus la zid.
PS: Atenție, votul Olandei a fost împotriva Bulgariei, nu a noastră. Pentru cei care zic altceva, uitați-vă în minuta atașată votului, în care se explică mai mult decât clar”, a transmis Pîslaru.
Comentează