Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacție furioasă a Vienei după ce emisarul bruxellez a spus că Austria plăteşte Rusiei bani însângeraţi

viena austria

Ministerul de Externe austriac l-a convocat joi pe şeful reprezentanţei Comisiei Europene la Viena, germanul Martin Selmayr, după ce acesta a criticat ritmul lent în care Austria se debarasează de gazele ruseşti, despre care a spus că sunt plătite de guvernul austriac cu "bani însângeraţi", relatează agenţia APA, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Martin Selmayr, puternicul şef de cabinet al fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut aceste comentarii în timpul unui eveniment desfăşurat miercuri seară la Viena.

"Oh, Dumnezeule! 55% din gazul austriac continuă să vină din Rusia (...) Bani însângeraţi sunt trimişi zilnic în Rusia", a spus reprezentantul Comisiei Europene, exprimându-şi uimirea faţă de lipsa protestelor cu privire la faptul că fondurile plătite de Austria pentru gazul rusesc finanţează invazia din Ucraina.

"Domnul Selmayr a fost convocat la Ministerul de Externe pentru o întâlnire cu secretarul general" al ministerului, a anunţat MAE austriac într-o declaraţie, adăugând că şeful reprezentanţei Comisiei Europene a plecat între timp din ţară, dar întâlnirea va avea loc după revenirea sa în Austria.

Ministrul austriac pentru afaceri europene, Karoline Edtstadler, a emis la rândul ei o declaraţie în care a menţionat: "Putem depăşi provocările aflate în faţa noastră numai lucrând împreună. Comentarii necugetate, precum cele care conform relatărilor au fost făcute (de Martin Selmayr), nu doar că nu ajută acest scop, dar sunt de asemenea inoportune şi contraproductive".

Austria cumpără masiv de la ruși

Conform datelor cele mai recente publicate de guvernul de la Viena, în luna iunie 60% din importurile de gaz natural ale Austriei au provenit din Rusia, sub procentul de 80% de dinainte de război, dar mult peste cea mai redusă pondere a acestor importuri, de 21%, înregistrată în septembrie anul trecut.

Austria este una dintre ţările europene cele mai dependente de gazul rusesc şi încearcă să-şi diversifice aprovizionarea, dar se loveşte de diverse obstacole, inclusiv lipsa ieşirii la mare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.