Reacție ÎNTÂRZIATĂ: ANCHETĂ la Școala de Poliție din Cluj - Napoca, după ce un absolvent a DEZVĂLUIT nereguli grave și a demisonat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-10-2019

Actualizat: 29-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.sokant.ro

Conducerea Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca anunță verificări după mărturiile unui tânăr absolvent de Poliţie, care a demisionat după 20 de zile de muncă. Tânărul spunea că nu avea toaletă, apă sau căldură.

Potrivit unui comunicat al Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca transmis, luni, la solicitarea MEDIAFAX, conducerea unității își exprimă regretul că semnalarea presupuselor abateri de la normele legate de coordonarea, echiparea și hrănirea elevilor nu s-a făcut prin mijloacele aflate la dispoziția acestora.

Citește și: Veste PROASTĂ pentru români, decizia e luată - De când CRESC prețurile în comerțul cu amănuntul

„Conducerea Școlii de Agenți de Poliție din Cluj-Napoca a dispus efectuarea de verificări în referire la toate aspectele semnalate urmând ca, în funcție de finalitatea acestora, să se stabilească veridicitatea celor afirmate. Conștienți fiind de pierderea pe care o reprezintă pentru sistemul de ordine și siguranță publică abandonarea profesiei de polițist încă din etapa tutelei profesionale, chiar și de către doar unul singur din cei 3200 de absolvenți din anul 2019 ai școlilor de agenți din Poliția Română (care au jurat în mod solemn credință patriei și au suportat cu stoicism privațiunile unui sistem de învățământ menit să asigure formarea competențelor necesare îndeplinirii onorabilei misiuni la care s-au angajat - cea de apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor), nu putem decât să ne exprimăm regretul că semnalarea presupuselor abateri de la normele legate de coordonarea, echiparea și hrănirea efectivelor de elevi nu s-a făcut prin oricare din mijloacele aflate la dispoziția acestora”, se arată în comunicat.

Reprezentanții unității au subliniat că agenții aveau la dispoziție pentru a-și exprima nemulțumirile rapoarte periodice, ore de dirigenție, scrisori în cutia poștală special dedicată acestui scop, ieșirea la raport la conducerea școlii, reviste de front, e-mail, Facebook, comunicare către diriginte, către șeful de clasă, către monitorul de an, către consiliul elevilor sau către conducătorul formațiunilor de studiu, prin prezentarea la raport sau în audiență, imediat după ce acestea ar fi fost constatate de elevul în cauză în cursul celor 10 luni de școlarizare.

„Ar fi asigurat un plus de credibilitate acuzațiilor formulate, ar fi permis verificarea veridicității aspectelor semnalate și, la nevoie, ar fi dat posibilitatea luării rapide a măsurilor necesare în cazul în care acestea s-ar fi adeverit”, se mai arată în comunicatul Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan”.

Un tânăr absolvent al unei şcoli de poliţie, repartizat la un post din judeţul Prahova, şi-a dat demisia după doar 20 de zile de muncă. El s-a plâns de condiţiile improprii în care a fost nevoit să lucreze: „nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini”.

Povestea tânărului poliţist a fost făcută publică pe Facebook, de Sindicatul Diamantul.

Agentul George Boran, din Caraş Severin, s-a întors din Spania, cu familia, unde a locuit timp de 15 ani. Din copilărie a vrut să devină poliţist, aşa încât a urmat Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca.

„Odată ce am terminat cu examenele şi am absolvit şcoala, am primit o pereche de pantaloni care nu erau de talia mea şi nu intrau pe mine, o cămaşă cu însemne, o pereche de pantofi şi câteva geci de poliţie cu care urma să mă descurc următoarele săptămâni pe teren”, a povestit tânărul.

Potrivit acestuia, şcoala a absolvit-o în 20 septembrie 2019, iar în 1 octombrie 2019 a trebuit să meargă la IPJ Prahova unde, alături de zeci de proaspeţi absolvenţi, a trebuit să își caute cazare în Ploieşti deoarece „ne-au plimbat o săptămână până să ştim unde am fost repartizaţi”.

„Scârbit fiind din şcoală, când am ajuns la IPJ Prahova, unde am observat lipsurile logistice, cât şi multe care figurau doar în scris, am decis să îmi dau demisia”, spunea tânărul, adăugând că a amânat luarea unei decizii în speranţa că munca de teren îl va determina să rămână în poliţie.

Astfel, George a fost repartizat la Secţia 11 de Poliţie Drajna, la Postul de Poliţie Ceraşu.

„Odată ajuns pe teren m-am trezit într-o secţie în care nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini. Adică, dacă mergeam la un caz de înjunghiere şi mă pătam cu sânge nu puteam să beneficiez de o igienă normală pe care o găseşti în orice ţară civilizată. Pe scurt, dacă prin absurd eram eu mai şi peste două ore uitam că m-am pătat cu sânge şi nu am avut cu ce să mă spăl şi îmi rodeam unghiile mai luam şi o hepatită cadou. Să nu mai spun că în 20 de zile nu ni s-a oferit nicio dotare, nici tomfa, nici cătuşe, nici spray iritant-lacrimogen, nici pistol, etc... dar să avem în vedere că am avut apeluri <112> cu scandaluri destul de grave, cu peste 5 persoane nervoase implicate, la care eu am fost nevoit să merg cu mâinile în buzunar şi coada între picioare rugându-mă să nu fie recalcitranţi făptuitorii că poate îmi iau şi bătaie. Deci nimeni nu a fost interesat că nu aveam echipament şi dotare corespunzătoare şi pur şi simplu eram ”, mai povestea George Boran.

Fostul agent a vorbit şi despre autospecialele cu care mergea în misiune.

„Acestea nu sunt dotate nici măcar cu sistem de cuplare pentru centurile de siguranţă din spate. Deci dacă ai să fii al treilea funcţionar cu şi să fii nevoit să stai pe bancheta din spate la un apel <112> s-ar putea să primeşti gratuit cursuri de din partea MAI”, a scris tânărul.

Reprezentanţii IPJ Prahova susţineau că demisia agentului este un act unilateral, cu toate că „s-au purtat discuţii în acest sens cu lucrătorul”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri