Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacție după promulgarea legii prin care personalul sanitar încadrat fără concurs în timpul stării de alertă poate rămâne pe post: Un act de recunoaștere morală

facebook.com
Solidaritatea Sanitară

Federaţia Solidaritatea Sanitară a precizează, marţi, că promulgarea legii prin care personalul sanitar încadrat fără concurs în timpul stării de alertă poate rămâne pe post este ”un act de recunoaştere morală a eforturilor”. Pe de altă parte, actul normativ contribuie, insuficient insă, la diminuarea deficitului de personal din unele secţii, potrivit news.ro.

”Promulgarea de către Preşedintele României a Legii privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată, constituie finalizarea cu succes a unui demers început în luna martie 2020 şi sustinut constant de către Solidaritatea Sanitară pe parcursul ultimilor doi ani. Această lege constituie, pe de o parte un act de recunoaştere morală a eforturilor colegilor implicaţi în combaterea epidemiei COVID 19, iar pe de altă parte un act ce contribuie (insuficient insă) la diminuarea deficitului de personal în unele secţii din sistemul sanitar”, a transmis, marţi, Federaţia Solidaritatea Sanitară.

Sindicaliştii apreciază că, pentru a transpune adecvat modalităţile de organizare şi desfăşurare a examenelor şi pentru încadrarea în termenul de maxim 30 zile de după intrarea în vigoare a legii, este nevoie de demararea unor consultări urgente.

”Solicităm Ministerului Sănătăţii iniţierea urgentă a dezbaterilor cu experţii Federaţiei Solidarităţii Sanitare, dezbateri necesare elaborării normelor prevăzute de lege”, au mai transmis sindicaliştii.

Legea nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, dar a fost promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit prevederilor actului normativ personalul din unităţile sanitare încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă poate rămâne pe post, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.