Real Madrid acuză arbitrajul din meciul cu FC Barcelona, scor 0-0

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 19-12-2019

Actualizat: 19-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Pro Sport

Clubul Real Madrid a emis un comunicat, miercuri seara, în care a acuzat arbitrajul din meciul cu FC Barcelona, scor 0-0. Formația din capitala Spaniei susține că a fost nedreptățită pentru că nu i-au fost acordate două lovituri de la 11 metri, potrivit Mediafax.

Citește și: Cătălin Predoiu SPULBERĂ orice speranță a magistraților privind pensiile speciale: Sunt SOLIDAR cu premierul

"Arbitrul și sistemul VAR nu au văzut două penalty-uri la Varane", se arată pe site-ul lui Real Madrid, ulterior explicându-se secvențele respective: "Raphael Varane a fost implicat în două momente controversate în meciul de pe Camp Nou. Francezul ar fi putut obține două penalty-uri, dar arbitrul Hernández Hernández nu a acordat niciunul dintre ele. În minutul 17, jucătorul madrilen a sărit la cap, după un corner, fiind lovit de Lenglet în zona coapsei, însă nici arbitrul și nici sistemul VAR, condus de De Burgos Bengoetxea, nu au acordat penalty. Două minute mai târziu, în urma unui alt corner, fundașul central a fost tras de tricou de Ivan Rakitic, el căzând în careu. Din nou, arbitrul și sistemul VAR au decis să nu acorde penalty".

FC Barcelona şi Real Madrid au remizat, miercuri, scor 0-0, în restanţa din etapa cu numărul 10 a campionatului spaniol. Cele două formaţii se menţin pe primele două poziţii ale clasamentului, ambele având câte 36 de puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri