Real Madrid şi Borussia Dortmund, adversare în Liga Campionilor

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 29-08-2024

Actualizat: 29-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Real Madrid şi Borussia Dortmund vor fi adversare în noua ediţie a Ligii Campionilor, într-o reeditare a finalei din sezonul precedent, care s-a încheiat cu victoria echipei spaniole (2-0), a decis tragerea la sorţi care a avut loc joi la Monaco.

Celelalte formaţii pe care le va întâlni Real Madrid sunt Liverpool, AC Milan, Atalanta Bergamo, Salzburg, Lille, VfB Stuttgart şi Brest.

Începând cu această ediţie a Ligii Campionilor, un minicampionat a înlocuit faza grupelor, numărul echipelor crescând de la 32 la 36.

La tragerea la sorţi, echipele au fost împărţite în patru urne, în funcţie de coeficientul UEFA calculat pe baza rezultatelor în cupele europene în ultimele cinci sezoane. Fiecare formaţie va întâlni opt cluburi, câte două din fiecare urmă, cu un meci în deplasare şi un meci acasă pentru fiecare urnă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri