DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Realitatea ȘOCANTĂ din Ucraina: 'Separatiștii au mai mult armament ca armata Germaniei'

ucraina

Vladimir Putin are parte de noi acuzaţii uluitoare. Şeful de la Kremlin e pus la colţ de unul dintre marii săi duşmani. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a publicat un editorial în cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, în care susţine că Rusia nu va renunţa la politica sa de agresiune, „decât dacă lumea se va uni pentru a opri Moscova”.

„Trebuie să încetăm să mai fim naivi, precum în 2008 sau în 2014-2015, în ceea ce priveşte adevăratele intenții ale Rusiei. Aceasta nici măcar nu intenţionează să înceteze agresiunea, dacă nu o oprim noi” – scrie Poroşenko, într-un articol intitulat „Sfârşitul mascaradei”. Președintele Ucrainei subliniază importanța asigurării faptului că, în această situație, întreaga comunitate internaţională este solidară, iar sancțiunile împotriva Rusiei sunt extinse.

Citeşte şi: Angela Merkel: 'Poate și alte state îi vor refuza pe români'

„Acestea (sancţiunile, n.red) menţin Rusia la masa negocierilor și reduc pierderile de vieți omenești. Dar trebuie să depunem toate eforturile pentru a demasca agresiunea rusă ori de câte ori putem, atât în Donbas, cât şi în cazuri precum doborârea zborului MH17 sau situaţia din Alep” – a menţionat liderul ucrainean, adăugând că, de la 1 septembrie a acestui an, în Donbas au fost ucişi 19 militari ai Kievului și peste 100 au fost răniți în confruntările armate cu partea rusă.

„Războiul continuă în est, cu cele peste 800 de focuri de armă ale părţii ruse în luna septembrie și peste 500 de atacuri comise luna aceasta. Astfel, există toate motivele să credem că procesul de pace de la Minsk încetineşte din cauza acestei mascarade ruseşti fără sfârşit. Este momentul să ne schimbăm viziunea cu privire la adevăratele intenții ale Rusiei, pentru că aceasta amenință nu doar Ucraina, ci şi stabilitatea și securitatea Europei” – a mai explicat Petro Poroşenko.

De asemenea, liderul ucrainean a atras atenţia că, potrivit serviciilor secrete ucrainene, în Donbas există peste 700 de tancuri rusești, peste 1.250 de sisteme de artilerie și vehicule de infanterie de luptă, peste 1.000 de blindate şi mult de 300 de lansatoare de rachete. „Cu alte cuvinte, rebelii proruşi din Donbas au mai multe tancuri, artilerie și mai multe lansatoare de rachete decât Bundeswehr-ul (n.red:armata) Germaniei” – a adăugat Poroșenko, anunţă rador.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.