DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Realizarea Autostrăzii de centură este foarte importantă, nu numai pentru Bucureşti, ci şi pentru România', apreciază ministrul Transporturilor, Lucian Bode

Inquam Photos / Octav Ganea
Lucian Bode

Realizarea Autostrăzii de centură este foarte importantă, nu numai pentru Bucureşti, ci şi pentru România, deoarece acest obiectiv este parte integrantă a Coridorului 4 Pan-European, a declarat joi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Acesta a fost prezent pe lotul 2 al Centurii de Sud a Municipiului Bucureşti, unde reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au înmânat Ordinul de începere a lucrărilor pe cei 14,6 km din secţiunea 2 a acestui lot, astfel încât întregul lot 2 este în faza de execuţie, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Monica Pop a răbufnit, după ce valul 2 de coronavirus a prins nepregătite autoritățile: De ce nu mai avem producții autohtone și importăm orice?

"Obiectivul de investiţii Centura de Sud a Bucureştiului reprezintă o prioritate a mea şi a Guvernului Ludovic Orban şi de aceea am acordat o atenţie deosebită pentru ca lucrările să poată intra în linie dreaptă. În luna iunie înmânam ordinul de începere pentru secţiunea 1 şi iată că sunt în măsură să vă pot spune că aveţi front total de lucru, odată cu ordinul de începere pe care l-aţi primit astăzi pentru cei 14,6 km. Sper ca la sfârşitul lunii noiembrie, cei de la CNAIR să vă poată înmâna ordinul de începere şi pentru lotul 1", a transmis Lucian Bode.

Pe de altă parte, oficialul de la Transporturi s-a declarat nemulţumit de antreprenorul de pe lotul 3, care de altfel a şi fost penalizat de CNAIR, şi a subliniat că pe acest tronson încă nu pot fi începute lucrările.

"Din păcate pe lotul 3 sunt nemulţumit, pentru că nu avem un antreprenor serios, pe care CNAIR l-a şi penalizat. Din această cauză nu avem nici documentaţia aferentă pentru acest lot, astfel încât să poată începe lucrările pe toţi cei 52 de km din Centura de sud a Bucureştiului. La secţiunea de nord avem un contract de proiectare şi execuţie semnat, două loturi sunt în contestaţie, iar celălalt lot este în procedura de reevaluare a ofertelor. Este foarte importantă realizarea Autostrăzii de centură, nu numai pentru Bucureşti, ci şi pentru România, deoarece acest obiectiv este parte integrantă a Coridorului 4 Pan-European. Ne-am propus ca până în 2023 să finalizăm partea de sud a Inelului de Autostradă, cei 52 de km, iar pentru partea de nord, după ce semnăm celelalte 3 contracte, să finalizăm şi acest segment până în 2024. Este clar că anul 2020 este anul investiţiilor şi mai ales al investiţiilor în autostrăzi", a mai spus Lucian Bode.

Citește și: Alexandru Rafila profețește dezastrul: În maxim o lună cazurile de coronavirus se pot dubla, iar decesele, tripla!

La începutul lunii octombrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţa, într-un comunicat, că Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnotrade a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii de Centură Bucureşti, în lungime de 19 km.

Contractul "Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centura Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 2: km 20+000-km 39+000", în valoare de 831.920.653,34 lei (fără TVA), va avea o durată de 12 luni pentru proiectare, respectiv de 22 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Ofertantul câştigător oferă o perioadă de garanţie a lucrărilor de zece ani.

Valoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia Lotului 4 al Centurii de Nord a Municipiului Bucureşti este de 312,633 milioane de lei, fără TVA, iar sursa finanţării o reprezintă fondurile europene nerambursabile.

În data de 18 august 2020 au demarat lucrările la primul tronson din lotul Vidra - Bragadiru din Centura de Sud a Bucureştiului, tronsonul 1. Valoarea lucrărilor autorizate este de 59,95 milioane lei (fără TVA) iar data de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni calculate de la data începerii efective a lucrărilor, anunţată în prealabil.

Autostrada Centura Bucureşti face parte integrantă din Coridorul Pan-European numărul IV, care traversează România de la Vest la Est, pe direcţia Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj - Deva - Sibiu - Piteşti - Bucureşti - Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.