DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Realul pregătește o nouă lovitură pe piața tranferurilor - Paul Pogba ar putea ajunge la Madrid în vară

Paul Pogba

Real Madrid nu mai are niciun obiectiv în acest sezon, iar toată atenția se îndreaptă în direcția reîmprospătării lotului. Unul dintre numele vehiculate de presa din Spania este cel al mijlocașului Pogba potrivit news.ro.

Potrivit jurnaliștilor de la AS, Zinedine Zidane vrea să îl aducă în această vară pe jucătorul lui Manchester United, însă mutarea nu este una ușoară. Pogba are un salariu de 17 milioane de euro net la gruparea din Premier League, astfel că Real Madrid nu va putea să îi ofere mai puțin.

O altă situație pe care Florentino Perez o are de rezolvat este cea cu impresarul lui Pogba, relația dintre oficialii "galactici" și agent este una rece, iar realizarea transferului este pusă sub semnul întrebării.

În cazul în care ar ajunge la Real, Pogba ar fi cel mai bine plătit jucător. În momentul actual Bale câștigă 15 milioane de euro, iar căpitanul echipei, Sergio Ramos, încasează 11,8 milioane de euro.

Real Madrid ocupă locul trei în La Liga cu 61 de puncte, la șapte lungimi distanță de locul secund ocupat de Atletico Madrid și la 16 puncte de liderul Barcelona.

Duminică, de la ora 17:15, pe Santiago Bernabeu, Real Madrid așteaptă vizita echipei Athletic Bilbao, în etapa cu numărul 33.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.