Reația Ambasadei Rusiei după ce gimnaștii au anunțat că nu mai vin la Cupa Mondială de la Cluj

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Sportivii ruși nu vor face deplasarea în România, după ce Emil Boc a anunțat ieri că imnul Rusiei nu va fi intonat și nici drapelul arborat la competiția de la Cluj, chiar dacă regulamentul este altul.

Ambasada Rusiei a reacționat astăzi printr-un comunicat.

"Sportivii ruși au fost nevoiți să renunțe la participarea la competiția de gimnastică ritmică FIG World Challenge Cup, desfășurată în perioada 26–28 iunie 2026 la Cluj-Napoca, ca urmare a poziției părții române, care nu a asigurat posibilitatea participării depline a echipei naționale a Rusiei, în pofida deciziilor Federației Internaționale de Gimnastică (FIG) din 17 mai 2026 și ale Uniunii Europene de Gimnastică (European Gymnastics) din 24 mai 2026 privind anularea măsurilor restrictive aplicate anterior (Ad-Hoc Rules) și restabilirea deplină în drepturi a sportivilor ruși.

Acest fapt contravine principiilor fundamentale ale Cartei Olimpice

Autoritățile locale au refuzat să ofere delegației noastre posibilitatea de a evolua sub Drapelul de Stat al Federației Ruse și cu intonarea Imnului de Stat al Federației Ruse. Acest fapt contravine principiilor fundamentale ale Cartei Olimpice, care prevăd egalitatea participanților la competițiile sportive și inadmisibilitatea discriminării pe criterii de cetățenie sau apartenență națională. Sportul este menit să unească popoarele, să consolideze înțelegerea reciprocă și să servească păcii, nu să devină ostatic al conjuncturii politice și instrument al răspunderii colective.

Gimnaștii ruși sunt, de-a lungul a numeroase decenii, lideri recunoscuți ai sportului mondial, iar performanțele lor au adus o contribuție neprețuită la dezvoltarea gimnasticii ritmice. Regretăm sincer că suporterii europeni au fost din nou privați de posibilitatea de a urmări performanțele excepționalilor sportivi ruși.

Le urăm gimnaștilor noștri, antrenorilor și întregii delegații ruse tărie de caracter, noi victorii strălucite și rezultate remarcabile la viitoarele competiții internaționale.

Biroul de Presă al Ambasadei".

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură21°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri