DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rebelii care au atacat aeroportul din Abu Dhabi spun că acesta este doar începutul

Radu Pop
The National
houthi

Mișcarea insurgentă responsabilă pentru atentatul de luni asupra aeroportului internațional din Abu Dhabi avertizează Emiratele Arabe Unite că urmează și alte lovituri.

„Aceasta este prima operațiune și mai avem multe suprize în arsenalul forțelor noastre armate pentru a descuraja Emiratele Arabe Unite. Emiratele sunt un mic servitor al americanilor și al israelienilor și nu sunt de încredere la nivel regional. Când s-a întors în arena din Yemen, Emiratele Arabe Unite au căzut în capcana care le-a fost întinsă de SUA, Israel și saudiți”, au transmis, luni, rebelii houthi din Yemen, potrivit presei

Mişcarea Houthi, care luptă împotriva unei coaliţii conduse de Arabia Saudită din care fac parte şi Emiratele, a lansat frecvent atacuri transfrontaliere cu rachete şi drone asupra teritoriului saudit, dar se întâmplă rar să revendice astfel de acţiuni îndreptate chiar împotriva EAU.

Recent forţe pro-coaliţie susţinute de EAU s-au alăturat operaţiunilor împotriva rebelilor în regiunile Shabwa şi Marib din Yemen, bogate în petrol.

Emiratele şi-au redus drastic prezenţa militară în Yemen în 2019, pe fondul unui blocaj în plan militar şi al creşterii tensiunilor regionale cu Iranul, dar continuă să influenţeze situaţia prin contribuţia sa la înarmarea şi pregătirea forţelor yemenite.

La rândul lor, rebelii Houthi, care la finele lui 2014 au alungat din capitala Sanaa guvernul recunoscut internaţional al Yemenului, determinând intervenţia coaliţiei, susţin că sunt capabili să atace EAU datorită creşterii capacităţilor lor militare. În iulie 2018, Emiratele au dezminţit deja informaţii că rebelii au atacat aeroportul din Abu Dhabi cu o dronă, iar în decembrie 2017 au anunţat că au lansat o rachetă de croazieră asupra unei centrale nucleare din Abu Dhabi, anunţ dezminţit de autorităţile din Emirate.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.