Rebelii din Siria au izgonit miercuri forţele regimului din ultimul post de frontieră cu Iordania, luând de facto sub control graniţa dintre cele două ţări, potrivit unui ONG, relatează AFP şi Reuters.
În altă parte a ţării în război de peste patru ani, gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a pătruns pentru prima dată în Damasc, un fief al regimului lui Bashar al-Assad, ocupând o mare parte a taberei de refugiaţi palestinieni Yarmouk.
Într-o nouă victorie într-o săptămână împotriva regimului pe frontul de sud, grupurile rebele islamiste şi moderate au cucerit pasajul frontalier de la Nasib, a declarat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).
O sursă din securitate a confirmat că "armata siriană s-a retras" din postul ce a fost închis în partea iordaniană din cauza luptelor.
Asaltul a început marţi şi filiala siriană Al Qaida, Frontul Al-Nusra, a intrat în luptă miercuri, potrivit OSDO.
"Nu mai există prezenţă guvernamentală siriană la frontiera iordaniană", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.
Nasib era ultimul post la frontiera cu Iordania rămas sub controlul loialiştilor, după capturarea unui prim punct de trecere, Al-Jamarek, în octombrie 2013.
Tocmai prin acest post Nasib, numit Jaber în Iordania, tranzitau mărfurile produse în sectorul guvernamental cu destinaţia Iordania, apoi spre Golf.
"A fost eliberat", a declarat Bashar al Zoubi, liderul Armatei Yarmouk, unul dintre principalele grupuri rebele din sudul Siriei implicate în ofensivă. "Trecerea este la noi", a adăugat el, într-un mesaj trimis Reuters via internet.
Zona de frontieră cu Iordania, situată în provincia Deraa - leagănul revoltei împotriva regimului Assad în martie 2011- a fost scena a numeroase bătălii în ultimii doi ani în care insurgenţii au cucerit o mare parte a frontierei, cu excepţia trecerii Nasib.
Rebelii care luptă contra regimului din Siria sunt la fel ca populaţia majoritar suniţi, în timp ce puterea este condusă de aproape o jumătate de secol de clanul Assad, provenit din comunitatea alawită, o ramură a curentului islamic şiism.AGERPRES
Rebelii din Siria controlează de facto frontiera cu Iordania
Explorează subiectul
Articole Similare

901
VIDEO Donald Trump a reușit să țină cel lung discurs din istorie în Congres: L-a depășit cu mult pe Bill Clinton
901

1.401
Ministrul Energiei din România s-a dus în SUA și obține sprijinul ferm al americanilor pentru un proiect cu miză crucială: Va schimba jocul în această parte a Europei
1.401

2.151
VIDEO Răspunsul democraților la discursul lui Donald Trump despre Starea Națiunii: Lansează acuzații extrem de grave
2.151

2.685
VIDEO Donald Trump a făcut un show incredibil la discursul despre Starea Națiunii: A punctat ca o vedetă de reality-show
2.685

1.306
VIDEO Donald Trump lansează amenințări directe împotriva Iranului: Vor negocieri, dar nu am auzit cuvintele cheie
1.306

1.932
VIDEO Donald Trump, atac fără precedent la adresa judecătorilor Curții Supreme din SUA: „Sunt idioți și pudeli!”
1.932

3.587
Declarația care tensionează Occidentul: Zaharova avertizează că Rusia va opri extinderea NATO "prin metode politice sau militare"
3.587

110
Probleme de sănptate pentru regele Harald al V-lea al Norvegiei: ajuns la 89 de ani, se află spitalizat în Tenerife
110

4.112
VIDEO Donald Trump șochează în discursul despre Starea Națiunii: Ar trebui să am al treilea mandat! America trăiește o epocă de aur
4.112

890
'Sosia' lui Kim Kardashian ar fi murit după o operație estetică. Două persoane, arestate
890

1.324
Destinația perfectă pentru românii pasionați de mâncare: Cele mai bune bucătării din lume se află într-o singură țară
1.324

1.143
Comisia Europeană a identificat „călcâiul lui Ahile” din Europa: amplu program pentru consolidarea sistemelor naționale
1.143

138
Marea Britanie va impune obligativitatea autorizației de călătorie pentru vizitatorii străini
138

















Comentează