Recean, invită agenții economici din România să investească în Moldova și anunță că cele două state vor avea piață financiară integrată

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 02-03-2023

Actualizat: 02-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Privesc.eu

Premierul Dorin Recean, invită agenții economici din România să investească în Republica Moldova, inclusiv în proiecte energetice, odată ce „afacerile noastre vorbesc aceeași limbă”.

Astăzi, șeful Guvernului a declarat după întrevederea avută la București cu premierul României, Nicolae Ciucă, că Chișinăul a deschis mai multe oportunități pentru mediul de afaceri, scrie Ziarul Național.

„România este cel mai important partener comercial al R. Moldova. În acest sens, vin cu un mesaj pentru oamenii de afaceri de pe ambele maluri ale Prutului pe care vreau să-i încurajez să-și extindă afacerilor și să folosească potențialul economic existent. În curând, vom avea chiar și piețele financiare integrate și, respectiv, piața financiară de la București va fi accesibilă în Chișinău. Oamenii noștri de afaceri vorbesc aceeași limbă, afacerilor noastre vorbesc aceeași limbă, iar prin transpunerea legislației europene, malurile Prutului devin și mai apropiate pentru mediul de afaceri”, a afirmat Dorin Recean.

De asemenea, oficialul a adăugat că a discutat cu prim-ministrul Nicolae Ciucă despre dezvoltarea parteneriatului strategic moldo-român în domeniul energetic.

„Ne dorim atragerea investițiilor companiilor din România în sectorul energetic din R. Moldova și cred că acest domeniu are un mare potențial în colaborarea noastră. Am pornit discuțiile despre facilitarea încheierii unor contracte pe termen lung privind achiziția de energie electrică și gaze naturale cu companii din sectorul energetic de pe malul drept al Prutului, în scopul diversificării surselor și creșterii securității aprovizionării cu energie în stânga Prutului”, a subliniat Recean.

Premierul a amintit că peste Prut există nouă poduri, dintre care trei rutiere și șase feroviare.

„Am salutat decizia de reconstruire și modernizare a celor trei poduri rutiere Sculeni – Sculeni, Cahul – Oancea și Leușeni – Albița. Vreau să menționez aparte lucrările la podul Ungheni – Ungheni care deja au loc, fiind parte a proiectului Autostrada Unirii”, a mai afirmat oficialul de la Chișinău.

De asemenea, Dorin Recean a mulțumit României pentru ajutorul oferit Republicii Moldova.

„Din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, R. Moldova rămăsese fără surse alternative de alimentare cu energie electrică. Bucureștiul, împreună cu companiile energetice românești au fost alături de noi, ca de fiecare dată, și am reușit asigurarea cetățenilor noștri cu energie electrică. Un alt exemplu de susținere determinantă este gazoductul Iași – Chișinău, care a fost și este folosit în această perioadă și este hotărâtor în asigurarea alternativei pentru consumatorii de energie din R. Moldova”, a conchis premierul.

Cei doi premieri au abordat și despre subiectul organizării celei de-a 12-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale pentru colaborare economică și au convenit să susțină împreună organizarea forumurilor de afaceri pe ambele maluri ale Prutului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri