Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Recep Erdogan continuă epurările în Turcia: Ce le cere sultanul oamenilor de afaceri

© Murat Cetinmuhurdar, Presidential Press Service
Erdogan

Oamenii de afaceri turci ar trebui să informeze autorităţile în legătură cu colegii şi prietenii pe care îi suspectează că sunt simpatizanţi ai predicatorului Fethullah Gulen, a afirmat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, cerând companiilor să-i îndepărteze pe susţinătorii acestuia, relatează DPA. Adresându-se unui grup de exportatori la Ankara, Erdogan a afirmat că este o 'datorie patriotică' a cetăţenilor turci să ajute eforturile guvernului împotriva lui Gulen, rivalul preşedintelui. El a promis că îi va elimina pe susţinătorii clericului din lumea de afaceri.

Erdogan îl acuză pe Fethullah Gulen pentru tentativa de lovitură de stat din 15 iulie. Clericul musulman, care s-a autoexilat în SUA, respinge acuzaţiile aduse. Cel puţin 60.000 de funcţionari civili au fost suspendaţi sau concediaţi şi 21.000 de cadre didactice şi-au pierdut dreptul de a profesa. Erdogan a promis că operaţiunile împotriva adepţilor lui Gulen vor continua, chiar dacă 200.000 de persoane au fost îndepărtate din aparatul de stat. Peste 16.000 de persoane sunt arestate în Turcia în legătură cu tentativa de lovitură de stat, în cadrul unor operaţiuni care decurg zilnic. În cele mai recente raiduri, poliţia a reţinut 112 oameni de afaceri, a menţionat Anadolu, acuzându-i de legături cu predicatorul Gulen.

Din 2013 guvernul turc l-a acuzat pe Gulen de conducerea 'unui stat paralel' plasându-şi adepţii în aparatul de stat. Gulen, care conduce o mişcare islamică globală ce include afaceri, organizaţii de caritate şi reţele de învăţământ, neagă toate acuzaţiile, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.