Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Recep Tayyip Erdogan anunță condițiile în care Turcia va ratifica aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

Euractiv
Erdogan Nato

Turcia va ratifica aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei în cazul în care cele două state nordice vor lua ”măsurile necesare”, a declarat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, în timpul unei întâlniri cu şeful Alianţei Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Preşedintele Erdogan a subliniat că ritmul şi calendarul procesului de ratificare (...) vor fi determinate de paşii pe care aceste ţări mai trebuie să-i facă”, a precizat Preşedinţia turcă într-un comunicat după întâlnirea de la Istanbul, care s-a desfăşurat cu uşile închise.

Şeful statului turc, care urmează să îl primească marţi la Ankara pe premierul suedez Ulf Kristersson, a blocat din mai intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. Turcia acuză cele două naţiuni nordice că îi protejează în special pe luptătorii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile Protecţiei Poporului (YPG), considerate terorişti de Ankara.

Pentru a depăşi obiecţiile Turciei, cele trei ţări au semnat un memorandum în marja summitului NATO de la Madrid din luna iunie, referitor în special la cererile de extrădare din partea Ankarei.

Jens Stoltenberg ”a salutat paşii semnificativi şi concreţi deja întreprinşi de cele două ţări pentru a pune în practică memorandumul şi a subliniat că apartenenţa lor va întări NATO”, potrivit unui comunicat al Alianţei, emis vineri seara.

Secretarul general al NATO a făcut apel, joi, la Istanbul ca Turcia să accepte Stockholmul şi Helsinkiul în cadrul Alianţei pentru a ”transmite un mesaj clar Rusiei”, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu.

Până în prezent, 28 de state membre - din cele 30 - ale Alianţei Atlanticului de Nord au ratificat aderarea celor două ţări nordice, care trebuie aprobată în unanimitate. În afară de Turcia, doar Ungaria nu şi-a exprimat încă acordul final.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.