Reconstrucţia Europei după pandemia de coronvirus va fi similară cu efortul de reconstrucţie după cel de al doilea război mondial, iar blocul comunitar trebuie să îşi reafirme valorile de bază în pofida provocărilor venite din partea puterilor globale, a declarat marţi fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, informează Reuters potrivit Agerpres.
Pandemia de COVID-19 riscă să provoace o distrugere de capital uman nemaiîntâlnită în perioada de după cel de -al Doilea război mondial şi de aceea reconstrucţia ar trebui să se concentreze pe oameni care trebui să plătească un stoc de datorii fără precedent acumulat în acest an, a spus Mario Draghi la un forum organizat la Rimini, Italia.
În plus, chiar dacă Europa se transformă, ea trebuie să îşi reafirme angajamentul faţă de unele dintre principiile sale globale, precum multilateralismul şi statul de drept, chiar dacă o serie de mari puteri globale precum SUA şi China pun sub semnul întrebării aceste principii, a adăugat Draghi.
"Ar trebui să ne inspirăm de la cei care au fost implicaţi în reconstrucţia lumii, a Europei şi a Italiei după cel de al Doilea război mondial", a spus Mario Draghi, în una dintre puţinele sale apariţii după ce a plecat de la BCE la finele anului trecut.
"Datoria creată de pandemie este fără precedent şi va trebui să fie rambursată în principal de cei care sunt tineri în prezent. De aceea, este de datoria noastră să le putem la dispoziţie mijloacele pentru a putea asigura serviciul acestei datorii", a adăugat Draghi.
În opinia fostului preşedinte al BCE, dobânzile reduse nu înseamnă în mod automat că datoria este sustenabilă, iar fondurile trebuie utilizate în scopuri productive, inclusiv pentru investiţii în capital uman, infrastructură productivă şi cercetare. În plus, Draghi a spus că cheltuielile ar trebui să reflecte modificarea preferinţelor la nivelul societăţii, inclusiv spre protecţia mediului, servicii de sănătate mai bune şi digitalizare, având în vedere că munca de la distanţă va dobândi o importanţă mai mare.
"Cu toate acestea, există un sector care este vital pentru creştere şi unde o viziune pe termen lung trebuie acompaniată cu acţiuni imediate: educaţia şi, la nivel mai general, investiţia în tineri", a subliniat Mario Draghi.
Reconstrucţia Europei după pandemie va fi similară cu cea de după război (Mario Draghi)
Explorează subiectul
Articole Similare

43
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
43

16
Numărul pensionarilor din România scade ușor în ianuarie, dar pensia medie urcă la 2.779 lei
16

13
Banca Centrală Europeană extinde pentru toate băncile centrale din lume accesul de urgenţă la euro
13

28
Capitala pierde câteva sute de angajați în noiembrie, dar salariile urcă și șomajul scade
28

38
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat peste 35.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute
38

1.387
„Invențiile fiscale au îngropat economia” - Economist: doar tăierile și ieftinirea creditelor ne mai pot salva în 2026
1.387

2.602
Revenire surpriză pe piața din România: Uber readuce un serviciu major la care renunțase în urmă cu șase ani
2.602

1.418
Bolojan încă nu a redus comisia pentru investiții străine: restructurarea promisă din iulie vine abia prin OUG
1.418

49
Taylor Swift blochează marca „Swift Home” în SUA: compania renunță la înregistrare
49

1.570
Se caută români pentru „poliția” TikTok - Compania recrutează în România după ani de scandaluri
1.570

60
Gigantul tehnologic chinez Baidu integrează agentul AI OpenClaw în aplicaţia sa de căutare
60

3.359
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
3.359

342
Guvernul impune supraveghere extinsă asupra companiilor Lukoil din România. Statul își consolidează controlul strategic
342

















Comentează