Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Record de infectări în Australia, după relaxarea restricțiilor

AAP: Dean Lewins
Australia, COVID-19

Autorităţile din Australia depuneau vineri eforturi pentru a depista cât mai rapid sute de persoane care au participat la o petrecere-tribut Taylor Swift săptămâna trecută în Sydney, devenită focar de transmitere a coronavirusului, în contextul unui nou număr record de infectări pe teritoriul ţării, pentru a doua zi consecutiv, informează Reuters.

Infectările cu SARS-CoV-2, inclusiv cele cu noua variantă Omicron, mai transmisibilă, s-au propagat în baruri şi cluburi de noapte după ce restricţiile privind distanţarea socială au fost relaxate ca urmare a ratei ridicate de vaccinare, potrivit Agerpres.

În ciuda creşterii accelerate a numărului de cazuri, prim-ministrul Scott Morrison a spus că Australia a intrat ''într-o fază diferită a pandemiei'' şi a exclus instituirea unor lockdown-uri pentru a ţine sub control transmiterea virusului.

''Numărul cazurilor nu mai reprezintă un indicator... adevărata unitate de măsură este în termeni de cazuri grave (la terapie intensivă), spitalizări, presiune asupra unităţilor spitaliceşti'', a spus Morrison cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute vineri.

Premierul a spus că informaţiile iniţiale sugerează că varianta Omicron ar putea fi mai puţin gravă decât alte tulpini.

Cel puţin 97 de cazuri, inclusiv câteva potenţiale infectări cu Omicron, au fost detectate în rândul participanţilor la o petrecere dedicată muzicii lui Taylor Swift. Peste 600 de persoane prezente la locul de desfăşurare a evenimentului trebuie să se testeze şi să rămână în izolare la domiciliu, dar autorităţile au atras atenţia că e posibil ca numărul participanţilor să fi fost mai mare.

Un număr record de 3.820 de cazuri a fost raportat vineri în Australia, cele mai numeroase, înregistrate în statele cele mai populate - New South Wales (NSW) şi Victoria - depăşind vârful din ziua precedentă, de circa 3.400.

Autorităţile din NSW au avertizat că numărul zilnic al cazurilor ar putea urca la 25.000 pe teritoriul statului până la sfârşitul lui ianuarie, oficialii intenţionând să accelereze campania de administrare a dozelor booster pentru a contracara pericolul variantei Omicron.

Oficiali din domeniul sănătăţii au pus ''creşterea rapidă'' cazurilor pe aglomerările de persoane din baruri şi cluburi. ''Unele dintre acestea au dus la evenimente cu un nivel mare de transmitere a virusului'', a spus Jeremy McAnulty, oficial sanitar din administraţia NSW.

Statul vecin Victoria a intrat în alertă după ce o persoană infectată cu Omicron a fost văzută într-un bar aglomerat dintr-un hotel în Melbourne.

Australia a raportat circa 243.000 de cazuri de coronavirus şi 2.134 de decese de la debutul pandemiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.