Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Record pe calea ferată: Ruta Brașov-București-Constanța, parcursă duminică în 4 ore și 10 minute

CFR Calatori
CFR Tomis Expres vagon tren

Ministerul Transporturilor a anunțat că un tren al CFR Călători a parcurs duminică distanța Brașov-București-Constanța în 4 ore și 10 minute, ceea ce reprezintă un record absolut în ceea ce privește durata călătoriei pe această rută.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, începând de duminică, odată cu intrarea în vigoare a noului mers de tren 2020 – 2021, CFR Călători a introdus mai multe trenuri de pasageri care oferă servicii superioare de tip InterCity, cu o durată redusă de parcurs, confort sporit și cu un cost al călătoriei similar trenurilor InterRegio.

De altfel, ministerul anunță un record pe distanța Brașov-București-Constanța, un traseu de 391 de kilometri.

„Astfel, trenul a parcurs azi (duminică-n.r.) distanța de 391 km între Brașov – București – Constanța în 4h și 10’, un record absolut în ceea ce privește durata călătorie pe această rută. Un alt element de noutate este constituit de parcurgerea distanței Brașov - București în doar 2h si 07' cu o singura oprire de un minut în Predeal. Viteza maximă de circulație a fost de 160 km/h, iar viteză medie de peste 100 km/h (comparabilă cu cea a trenurilor Intercity din Uniunea Europeană)”, a anunțat Ministerul Transporturilor.

Noul tren are în compunere vagoane moderne de clasa 1, clasa 2 și vagon restaurant.

„Perechea de trenuri valorifică proiectele de modernizare a sectoarelor de cale ferată București – Constanța și București – Predeal, părți componente ale coridorului feroviar IV (Coridorul Rin-Dunăre), investiții finanțate din fonduri europene cu contribuție de la bugetul de stat. Acest nou serviciu se adresează atât mediul de business din cele trei municipii, cât și călătorilor care se deplasează în scop turistic atât în zona montană cât și în stațiunile de pe litoral”, se arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.