Universitatea Transilvania Braşov (UniTBv) demonstrează capacitatea intelectuală şi tehnică în domeniul ingineresc a Braşovului, un oraş cunoscut pentru tradiţia sa industrială, a declarat miercuri, în cadrul ceremoniei festive de deschidere a noului an universitar, rectorul UniTBv, Ioan Vasile Abrudan.
În discursul său, el s-a adresat "bobocilor" Universităţii, dându-le ca exemplu performanţele echipei BlueStreamline, care, în toate competiţiile la care a participat în această vară, a ajuns pe podium.
"Dragi boboci, aveţi în faţa dumneavoastră un exemplu pe care vă îndemn să-l urmaţi pe parcursul anilor de studiu. Sunt 33 de studenţi, din 7 facultăţi, îndrumaţi de un cadru didactic de excepţie (...). Anul trecut, 8 dintre ei erau boboci ca dumneavoastră, iar alţi 10 păşeau, în urmă cu doi ani, pentru prima dată în spaţiile universităţii. După mai bine de 9 luni, în care, uneori, au muncit 'zi-lumină', au proiectat şi construit o maşină de concurs cu combustie şi, pentru prima dată, una electrică, cu care, în această vară, au participat la patru competiţii internaţionale, la fiecare ajungând pe podium. (...) Partenerii noştri din mediul economic ştiu foarte bine ce înseamnă să proiectezi şi să construieşti în mai puţin de un an, de la zero, o astfel de maşină, cu care să şi câştigi în faţa altor echipe, mai bine finanţate şi sprijinite de industriile de profil din ţările lor", a afirmat rectorul UniTBv.
El a subliniat că instituţia academică pe care o conduce se remarcă în peisajul universitar românesc, situându-se în top 5 naţional.
Toate aceste realizări sunt posibile datorită colectivului de 750 de cadre didactice şi cercetători ai universităţii, la care se adaugă aproximativ 600 de persoane, personal auxiliar, dar şi a investiţiilor în infrastructura instituţiei de învăţământ superior şi a programelor de studii, care sunt, an de an, adaptate "cerinţelor în schimbare ale societăţii în care trăim", a mai subliniat rectorul UniTBv.
Abrudan a menţionat că, dintre cei peste 20.000 de studenţi ai universităţii braşovene, 600 sunt străini, din peste 90 de ţări, şi că steagul României şi al echipei de Formula Student BlueStreamline au fost purtate, la competiţiile internaţionale, de un student excepţional din Mauritius.
Pe lângă atragerea studenţilor străini, UniTBV vrea să colaboreze şi cu cât mai multe cadre didactice din străinătate, a mai menţionat acesta.
Conform rectorului, UniTBV îşi recompensează studenţii merituoşi, membrii echipei BlueStreamline primind fiecare câte un premiu de 10.000 de lei, iar şefii de promoţie - câte o excursie în Italia. Nici "bobocii" de excepţie nu fac excepţie, cei care au fost şefi de promoţie în liceu beneficiind, în vechiul program al universităţii, de laptop, cazare şi o masă gratuită la cantina instituţiei de învăţământ superior.
Patru noi masterate, toate în limba engleză, au fost introduse, din acest an, la UniTBV: la Facultatea de Design de mobilier şi inginerie a lemnului - Ecodesign de mobilier şi restaurare, la Facultatea de Inginerie tehnologică şi management industrial - un program de Inginerie şi management în aviaţie, la Facultatea de Alimentaţie şi turism - un masterat în Inginerie şi management în ospitalitatea de lux, la Facultatea de Drept - master de Drept şi diplomaţia dezvoltării durabile, iar la Facultatea de Construcţii, unul de Restaurarea şi conservarea patrimoniului construit.
Tot de anul acesta, studenţii Facultăţii de Muzică vor studia într-o clădire nou amenajată pe Colina Universităţii.
Anul acesta, peste 5.400 de tineri păşesc în anul I la programele de licenţă ale Universităţii Transilvania, alături de peste 2.000 de masteranzi şi 140 de doctoranzi care au ales programele instituţiei de învăţământ superior din Braşov.
Comentează