Referendumul pentru normalitate al lui Viktor Orban a fost aprobat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 31-07-2021

Actualizat: 01-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: the telegraph

Premierul suveranist ungar, Viktor Orban, a primit unda verde a Comisiei Electorale Naţionale ungare asupra conţinutului întrebărilor pe care le pune în cadrul referendumului împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT+), relatează Euronews.

Viktor Orban vrea ca, prin acest referendum, să obţină sprijinul alegătorilor ungari faţă de o lege controversată, adoptată luna trecută, denunţată drept anti-LGBT, scrie news.ro.

Sub pretextul luptei împotriva pedofiliei, această lege interzice evocarea homosexualităţii şi schimbării de sex în rândul minorilor.

Această lege ungară împotriva homosexualităţii a fost denunţată drept o ”ruşine” de către preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen.

Comisia a declanşat, la Bruxelles, o procedură de infringement împotriva Budapestei în acest dosar.

Opoziţia ungară denunţă organizarea acestui referendum - a cărui dată nu a fost încă anunţată - drept o diversiune, în urma acuzării lui Viktor Orban în scandalul ”Pegasus”, în care jurnalişti şi activişti ungari au fost spionaţi de către Guvernul ungar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri