Reformă în aparatul bugetar, dar nu pentru toți. Statul nu se atinge de salariile uriașe de la ASF, ANRE și ANCOM

Autor: Alice Draghici

Publicat: 20-03-2025 14:30

Actualizat: 20-03-2025 16:30

Article thumbnail

Sursă foto: Autoritatea de Supraveghere Financiară

Pe 30 iunie 2025, adică peste câteva luni, este termenul limită până la care trebuie făcută marea reformă în aparatul de stat, însă tăvălugul concedierilor și reducerilor de cheltuieli nu-i va atinge pe cei din ASF, ANRE și ANCOM, unde salariile sunt de zeci de mii de euro.

Până la finele lui iunie, toate instituțiile statului trebuie să scadă cheltuielile de personal cu minimum 5%. Asta ar însemna 60.000 de oameni concediați.

Coaliția a dat undă verde reducerii numărului secretarilor de stat care va fi redus de la 120 la 54.

Dincolo de aceste decizii, statul nu se va atinge de salariile uriașe din instituții precum ASF, ANRE și ANCOM, susțin surse pentru Antena 3 CNN.

Șefii ASF, ANRE și ANCOM, numiți acum doi ani pentru mandate de cinci ani

Aceste salarii nu vor fi tăiate până când șefii actuali ai acestor autorități nu își vor încheia mandatele. Asta înseamnă că veniturile de zeci de mii de euro vor fi plătite în continuare încă 3 ani. Șefii instituțiilor menționate au fost numiți în 2023, pentru un mandat de 5 ani.

Președintele ASF, Alexandru Petrescu, a avut un venit lunar de aproape 22.000 euro, iar prim-vicepreședintele Gabriel-Ioan Avrămescu a încasat aproape 20.000 euro pe lună.

La ANRE, președintele George Sergiu Niculescu a primit, în decembrie 2024, 15.000 euro și este urmat în topul veniturilor de vicepreședinții Mircea Man și Gabriel Andronache, care au primit 13.300 euro.

Un alt exemplu: președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, a câștigat, potrivit ultimei declarații de avere, aproximativ 7.000 euro pe lună.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri