Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a criticat dur ordonanța de urgență adoptată de Guvern pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, susținând că măsura afectează profund administrația locală și compromite ideea de reformă.
Declarațiile au fost făcute joi, în contextul aplicării noilor prevederi care vizează reducerea cheltuielilor publice prin restructurări de personal.
„Cel mai mare rău făcut românilor și cuvântului reformă”
"Este cel mai mare rău pe care l-a făcut actualul prim-ministru românilor şi cuvântului reformă, fiindcă noi, când vorbim de reformă, deja facem o paralelă cu dat afară. Nu dă nimeni nimic afară", a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat cum anume afectează ordonanţa adoptată de Guvern instituţia pe care o reprezintă, conform AGERPRES.
Reduceri de posturi și audit la nivelul CJ Buzău
Potrivit acestuia, la nivelul instituţiilor subordonate a fost demarat un audit extern care va stabili anumite măsuri.
"Ordonanţa presupune anumite reduceri, normal, o s-o punem în aplicare, de aceea am pornit un audit extern pe tot ce înseamnă CJ, subordonatele CJ, DGASPC, cât şi Spitalul Judeţean, unde cum bine ştiţi, va urma, un consorţiu cu spitalul Universitar", a subliniat Marcel Ciolacu.
Ordonanţa de urgenţă prevede, printre altele, reduceri de posturi la nivelul instituţiilor şi administraţiilor publice locale, măsuri care au drept scop reducerea cheltuielilor bugetare.
Marcel Ciolacu a avut joi o întâlnire cu primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, pe tema proiectelor pe care CJ şi administraţia publică locală le vor implementa în viitor.





























Comentează