Refugiaţii sirieni ar putea începe să revină în Ghouta Orientală, chiar de luni, anunță Rusia

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-03-2018

Actualizat: 29-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: The News Unlimited

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat joi, în cadrul unei convorbiri cu emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, că refugiaţii ar putea începe să revină în regiunea Ghouta Orientală începând de duminică sau luni, a anunţat RIA Novosti citată de Reuters.

Armata siriană pregăteşte lansarea unei operaţiuni 'uriaşe' asupra oraşului Douma, ultimul controlat de rebeli în regiunea Ghouta Orientală, dacă gruparea insurgentă Jaish al-Islam nu va fi de acord să predea zona, a anunţat miercuri Reuters, citând un cotidian sirian proguvernamental, scrie agerpres.ro.

Direcţionaţi de armata siriană sprijinită de Rusia, rebeli din alte părţi ale Ghoutei Orientale părăsesc în convoaie zonele controlate de insurgenţi, conform acordurilor de retragere ce restabilesc autoritatea preşedintelui Bashar al-Assad.

Gruparea Jaish al-Islam a declarat însă că va rămâne în Douma, unde zeci de mii de civili se adăpostesc într-o enclavă înconjurată de forţele guvernamentale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri