Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Refugiaţii ucraineni s-au îndrăgostit de România: 75% nu mai vor să plece din Brașov

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam refugiati ucraina

Marea majoritate a refugiaţilor ucraineni care au beneficiat de serviciile centrului comunitar de la CATTIA Braşov au declarat că doresc să rămână în oraşul de sub Tâmpa, se arată într-un comunicat remis, marţi, de Primăria Braşov.

Conform sursei citate, 75% din cei 1.200 de ucraineni care au beneficiat, în ultimele 12 zile, de serviciile centrului, susţin că vor să rămână în Braşov.

"În acest spaţiu, în ultimele 12 zile de când am deschis, ne-au trecut pragul aproape 1.200 de persoane. Majoritatea dintre acestea, peste 900 de ucraineni, au declarat că vor să rămână pe termen mediu sau lung în Braşov, în comunitatea noastră. Dintre cei 1200, doar puţin peste 200 au fost în tranzit, trecând prin oraşul nostru în drum spre vestul Europei. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele 12 zile în centrul de la CATTIA s-a întâmplat cu sprijinul şi implicarea comunităţii - de la braşovenii care au donat produse pentru refugiaţii ucraineni, până la companiile care au donat, la restaurantele care au pregătit şi servit gratuit mese calde pentru cei din centru şi cei 450 de voluntari care s-au înscris pe platforma voluntarbv.ro, precum şi organizaţiile care ne-au ajutat să facem în Centrul comunitar de la CATTIA un loc în care să-i întâmpinăm pe cei care au nevoie", a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, conform comunicatului citat.

La centrul comunitar pentru refugiaţi de la CATTIA Braşov, deschis de grupul de iniţiativă "Braşov pentru Ucraina", creat de Primărie împreună cu mai multe ong-uri, cetăţenii ucraineni pot să se înregistreze, pot primi adăpost pentru câteva zile până li se găseşte o cazare pe termen lung, o masă caldă, consiliere şi asistenţă medicală dacă au nevoie, dar şi sfaturi privind angajarea şi ore de limba română pentru copii ori alte activităţi pentru aceştia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.