Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Refuzat de Ana Birchall, Tudorel Toader iese la rampă: 'Cererile le face cine vrea din țara asta, nu numai eu'

Inquam Photos / Octav Ganea
Guvern Tudorel Toader

Rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a spus că cererea făcută la Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate de a primi, cu titlu gratuit, un autocar și o mașină pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași este legală, făcută în baza unui HG care prevede acest transfer.

Rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iași Tudorel Toader a declarat, marți, că a cerut un autocar și un autoturism de la Agenția de Valorificare a Bunurilor Indiponibilizate. Universitatea ar avea nevoie de un autocar pentru transportul studenților în tabere sau școli de vară, iar autoturismul a fost cerut pentru Bibilioteca Centrală Universitară, care are nevoie de o mașină, având în vedere că cea pe care o are acum este veche.

„Avem școli de vară, avem studenții cu tabere, avem proiecte, avem mobilități, dar nu avem un autocar cu care să ne asigurăm această mobilitate, aceste transporturi. Avem stațiunile de cercetare, că e la Agigea sau la Rarău sau la Potoci, și dacă avem nevoie de un mijloc de transport în comun, închiriem de unde găsim în condiții acceptabile. (…) Am solicitat de la Agenția de Valorificare a Bunurilor Indisponibilizate să ne dea un autocar pentru a răspunde acestor cerințe. Am mai solicitat, mi-a cerut directorul de la BCU, care nu au un mijloc de transport elementar, nu autocar, limuzină, o mașină ceva că au și ei probleme de mobilitate, de transport”, a declarat rectorul UAIC Iași, conform Mediafax.

Donald Trump, primul lider care-l felicită pe Boris Johnson: 'El va fi minunat'

Tudorel Toader sușține că a făcut cererea în baza unei Hotărâri de Guvern care prevede că instituțiile statului „în momentul în care nu mai au nevoie de un bun, au două variante: fie să îl caseze, dacă bunul nu mai e apt de a fi folosit, fie să îl redistribuie gratuit celor care au nevoie de așa ceva”.

„Cererile le face cine vrea din țara asta, nu numai eu, poate solicita diferitelor insituții, autorități publice, transferul cu titlu gratiut. Am cerut, așadar, în baza Hotărârii de Guvern și în măsura în care sunt disponibile acele două mijloace de transport”, a spus Tudorel Toader.

Acesta a explicat că în perioda în care era ministrul al Justiției a achiziționat 241 de autoturisme pentru instanțele din țară și că o parte dintre acestea ar fi fost distrbuite în baza Hotărârii de Guvern la care a făcut el referire.

„Am cumpărat câte un autoturism, echipat frumos, dotat cu tot ce îi trebuie, la licitație s-a prezentat chiar divizia comercială a producătorului și am cumpărat 241 de vehicule. Erau Judecătorii care nu aveau un mijloc de transport, altele care aveau de 15-20 de ani și erau vechituri și nu le mai foloseau și altele care l-au schimbat pentru a lua unele mai bune. Repet, 241 și cele care erau încă în stare de funcționare au fost distribuite în baza acestei hotărâri de guvern. Cui? Nu știu. Celor care au solicitat. Poate să ceară o primărie, poate să ceară o școală, o universitate sau altcineva”, a mai spus fostul ministru.

Cât despre achiziționarea unor autoturisme noi, rectorul UAIC a declarat că procedura este una de durată: „Universitatea are 12 mașini, dar sunt mașini de gabarit mic sau cu locuri puține. Ca să cumpărăm un autocar trebuie să îl trecem pe lista de investiții pentru la anul, să ni-l aprobe Ministerul Educației, o procedură greoaie și de durată”.

Potrivit acestuia, cererea a fost trimisă în urmă cu câteva zile. „Încă nu am primit (n.r.- un răspuns). Nu știu dacă e o săptămână de când am trimis cererea. E posibil să nu aibă în momentul ăsta disponibile. Posibil ca să primim un răspuns de genul „nu avem”, sau „avem, dar dăm altcuiva care are prioritate”. Prin urmare, am făcut un demers în baza legii, așteptăm un răspuns, oricare va fi el și vom proceda ca atare”, a mai declarat fostul ministru.

La rândul său, directorul BCU Iași a explicat că mașina pe care o deține instituția pe care o conduce este veche și că ar fi nevoie de un autoturism cu care colegii săi să poată să circule.

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat că a refuzat solicitarea fostului ministru al Justiției de a primi de la Agenţia Naţionale a Bunurilor Indisponibilizate un automobil pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.