Guvernul premierului Boris Johnson a anunţat duminică un plan pentru facilitarea şi accelerarea intrării celor mai buni cercetători şi oameni de ştiinţă în Regatul Unit după Brexit, relatează AFP, conform agerpres.ro.
După Brexit, care urmează să intre oficial în vigoare vinerea viitoare, Regatul Unit doreşte să înfiinţeze un sistem de imigrare care urmează să fie pus în aplicare de la 1 ianuarie 2021, după perioada de tranziţie, şi vizează în special să restricţioneze intrările migranţilor necalificaţi.
''Regatul Unit are o istorie de care să fim mândri în materie de descoperiri ştiinţifice, dar pentru a rămâne în prim plan şi pentru a face faţă provocărilor de mâine, trebuie să continuăm să investim în talente şi cercetare de ultimă oră'', a declarat şeful guvernului conservator, potrivit unui comunicat.
''De aceea, în timp ce părăsim UE vreau să transmit mesajul potrivit căruia Regatul Unit este deschis celor mai talentate minţi din lume şi este pregătit să le susţină pentru a-şi transforma ideile în realitate'', a adăugat el.
Dispozitivul, anunţat duminică, care urmează să fie operaţional la 20 februarie, vizează să permită programelor de cercetare din Regatul Unit să recruteze cele mai bune talente prin accelerarea procedurii de viză, asigurându-le accesul deplin la piaţa locurilor de muncă.
Regatul Unit intenţionează să atragă cei mai buni cercetători după Brexit (guvern)
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

191
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
191

2.511
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.511

2.407
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.407

2.521
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.521

3.672
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.672

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.675
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.675

3.015
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.015

3.386
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.386

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.810
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.810

232
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
232

10.485
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.485















Comentează