Regatul Unit, lider la nominalizările pentru International Emmy Awards 2026

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 24-09-2026 23:11

Actualizat: 25-09-2026 07:34

Article thumbnail

Sursă foto: Jim O Donnell / Profimedia

Regatul Unit a ocupat primul loc în clasamentul ţărilor care au primit cele mai multe nominalizări la ediţia din acest an a premiilor International Emmy, obţinând un total de 14 selecţii, inclusiv pentru serialul Disney+ "A Thousand Blows" (la categoria dramă) şi pentru producţia Netflix "Man vs. Baby" (la categoria comedie), informează revista Variety.

Pe locurile următoare s-au clasat Brazilia, cu nouă nominalizări, şi Spania, cu cinci nominalizări, potrivit Agerpres.

În schimb, serialul "Heated Rivalry" (produs de Bell Media/Crave) nu a reuşit să intre pe lista nominalizaţilor, deşi un reprezentant al Bell Media a confirmat că această producţie TV fusese înscrisă în competiţie.

Serialul "Heated Rivalry" a cunoscut un succes fenomenal la începutul acestui an, atât pe plan internaţional, cât şi în Statele Unite, unde a fost difuzat pe platforma de streaming HBO Max. Totuşi, fiind o producţie canadiană realizată fără parteneri americani, aceasta nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate pentru premiile Primetime Emmy din Statele Unite, acordate de Television Academy. Deşi era eligibil pentru un premiu International Emmy, acest serial canadian nu s-a numărat în cele din urmă nici printre titlurile nominalizate care au fost anunţate miercuri.

Pe lângă serialul britanic "A Thousand Blows", celelalte producţii nominalizate la categoria "serial dramatic" sunt "Careme" (Franţa), "Menem" (Argentina) şi "Real Kashmir Football Club" (India).

La categoria "serial de comedie", alături de producţia britanică "Man vs. Baby" au fost selectate serialele "Divisio Palermo - Season 2" (Argentina), "Old Dog, New Tricks" (Spania) şi "Vir Das: Fool Volume" (India).

În total, Academia Internaţională de Arte şi Ştiinţe ale Televiziunii a anunţat 64 de nominalizări în 16 categorii, reprezentând 22 de ţări.

Printre ţările din care provin producţiile TV nominalizate în acest an se numără, de asemenea, Argentina, Belgia, Canada, Chile, China, Franţa, Germania, India, Japonia, Mexic, Olanda, Norvegia, Filipine, Portugalia, Qatar, Singapore, Africa de Sud, Coreea de Sud şi Turcia.

Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul celei de-a 54-a ediţii a galei International Emmy Awards, care va avea loc la New York pe 23 noiembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri