Regele Charles al III-lea: 'Profund întristat' de distrugerile provocate de uraganul Beryl din Caraibe

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 04-07-2024

Actualizat: 04-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: WPA Pool//Getty Images

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şef de stat al mai multor ţări din Caraibe, a declarat joi că este "profund întristat" de "distrugerile teribile" provocate de uraganul Beryl în zonă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Eu şi familia mea am fost profund întristaţi să aflăm despre distrugerile teribile cauzate de uraganul Beryl în Caraibe. Mai întâi de toate, transmitem sincerele noastre condoleanţe prietenilor şi familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în mod crud", a scris suveranul britanic, şef de stat în special al insulelor Jamaica, Grenada şi Saint Vincent şi Grenadines.

Ploile şi vânturile violente aduse de uraganul Beryl au măturat Jamaica miercuri şi sunt aşteptate joi seară în Mexic, după ce au ucis cel puţin şapte persoane şi au provocat distrugeri considerabile în sud-estul Caraibelor şi în Venezuela, notează AFP.

Beryl, deosebit de puternic pentru acest început de sezon, este în prezent un uragan de categoria 4 pe o scară de 5, fiind însoţit de vânturi de până la 215 km/h, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.

La sfârşitul lunii mai, Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite (NOAA) a prognozat un sezon extraordinar al uraganelor în 2024 şi posibilitatea de formare a unui număr de până la şapte uragane de categoria 3 sau chiar mai mare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri